| Title | : | L'amicizia |
| Author | : | |
| Rating | : | |
| ISBN | : | 8879830589 |
| ISBN-10 | : | 9788879830584 |
| Language | : | Italian |
| Format Type | : | Mass Market Paperback |
| Number of Pages | : | 100 |
| Publication | : | First published January 1, 46 |
L'amicizia Reviews
-
Un tratat compus de Cicero în anul 44 î.e.n. și destinat, firește, prietenului său Atticus.
Laelius. De amicitia e numai în aparență un dialog. Schema narativă e următoarea: Caius Laelius a vorbit cîndva despre prietenie, Mucius Scaevola a ținut minte discursul lui și i l-a repetat lui Cicero, care l-a așternut în scris și i l-a expediat inevitabil prietenului său, Atticus. Nu insist. Și nu are rost să ne întebăm cine a vorbit la origine, cui aparțin în realitate opiniile cu privire la înțelepciune, la soartă și întîmplare, la eternitatea sufletului, și, în fine, la prietenie (= o relație afectivă bazată pe virtute și adevăr).
Am notat trei pasaje, am pus și originalul latin:
- „Fiecare poate spune cîte capre şi câte oi are, dar nu poate spune cîţi prieteni are; capras et oves quot quisque haberet, dicere posse, amicos quot haberet, non posse dicere” (XVII: 62).
- „Trebuie să iubeşti după ce judeci, nu să judeci după ce iubeşti; cum iudicaris, diligere oportet, non, cum dilexeris, iudicare” (XXII: 85).
- „Virtutea (și numai ea) leagă şi păstrează prieteniile... De aici ia naştere fie iubirea, fie prietenia, căci amîndouă îşi trag numele de la „a iubi”; iar a iubi nu e nimic altceva decît a-l preţui pe cel pe care-l iubeşti, nesilit de vreo lipsă şi neurmărind vreun folos; Virtus, virtus ex quo exardescit sive amor sive amicitia; utrumque enim dictum est ab amando; amare autem nihil est aliud nisi eum ipsum diligere, quem ames, nulla indigentia, nulla utilitate quaesita...” (XXVII: 100).
Rămîne să ne gîndim cu un alt prilej dacă Cicero (și anticii, în general) au avut cu adevărat o noțiune de iubire apropiată de ceea ce înțelegem astăzi prin acest cuvînt. Din tratatul ...De amicita” nu rezultă nici o sugestie. Menționez în treacăt că Marcus Tullius Cicero a avut (succesiv, desigur) două neveste, dar nu pare să fi iubit excesiv pe nici una dintre ele.
Traducerea aparține lui Aristotel Pîrcălăbescu. Menționez traducătorul fiindcă anticariatele și librăriile virtuale îl trec cu vederea.
P. S. În Trubadurii, Henri-Irénée Marrou afirmă că tratatul lui Cicero l-a influențat pe Bernard de Clairvaux în descrierea iubirii față de Dumnezeu. -
Perfecta reflexión sobre la amistad, sus orígenes, sus cualidades, lo bonito que aporta, los falsos amigos,...Escrito hace más de 2000 años y de vigente actualidad.
-
نمره ی واقعی: دو و نیم
* کیکرو در باب دوستی چه می گوید
کیکرو در این کتاب کوشیده است به گونه ای انضمامی دوستی ای بر مبنای فضیلت را طرح ریزی کند. انضمامی بودن طرح کیکرو به دلیل توجه او به احساسات و صد البته ضعف های انسانی است. او همچنین به جنبه های مدنی و اجتماعی نیز نظر دارد - مثلا همکاری با دوستان در طرح های ضداجتماعی را رد می کند. خصلت عمل گرایی رومی نیز در او دیده می شود، بحث را با اکراه می آغازد زیرا این باریک بینی ها را کار فلاسفه ی یونانی می شمارد؛ همچنین کاتو را بر سقراط برتری می دهد زیرا سقراط سخن می گفت ولی کاتو عمل می کرد
خلاصه ی حرف او این است که اصل در دوستی وفاداری و ثبات است و این محقق نمی شود مگر در فردی فضیلت مند - زیرا فرد ریاکار، متلون، و ... نمی تواند ثبات و وفاداری را تأمین کند. از سوی دیگر فضیلت سرآغاز دوستی است زیرا آدمی با دیدن فضایل خود در فرد دیگر، به سمت او کشیده می شود - او بر همانندی دوستان تأکید دارد. اما فضیلت نقشی دیگر هم در دوستی دارد: فضیلت غایت دوستی است؛ زیرا آدمی تا به پشتوانه ی دوستی پیش نرود نمی تواند فضایل را آنگونه که شاید و باید در خود محقق کند. پس فضیلت هم پدیدآور دوستی است، هم حافظ آن و هم غایتش
* من و این کتاب
بی بروبرگرد کتابی تکان دهنده نیست. با وجود تلاش کیکرو برای انضمامی بودن، به نظرم برای نگاه امروزی ما دیدگاه های او هنوز انتزاعی اند- مثلا نگاه سفت و محکمی که به فضیلت دارد. به نظرم افلاطونی گری او در دوستی - یعنی صرفا به دنبال ثبات بودن - تفکر او را زیادتر از آنچه باید صلب کرده است
متن ترجمه هم قابل فهم و قابل استفاده بود -
Cicero’nun "Yaşlı Cato" eseriyle beraber kaleme aldığı "Dostluk Üzerine", ele aldığı konu itibariyle dostluk değerleri üzerine oldukça besleyici bilgiler barındıran başarılı eserlerinden biri. Akıcı dili ve kısalığı sebebiyle oldukça rahat bir okuma sunan kitabı okurken sevgi, güven ve yaşam temalarını odak noktasına alan Cicero, oldukça anlamlı noktalara parmak basıyor. Yazarın kesin göz atılması gereken eserleri arasında.
05.05.2018
İstanbul, Türkiye
Alp Turgut
http://www.filmdoktoru.com/kitap-labo... -
L’ultimo periodo della vita di Cicerone, che costrinse l’oratore ad un otium forzato, fu estremamente fecondo di opere filosofiche, quasi come se il grande Arpinate presentisse oscuramente l’imminenza della propria fine; la quale, d’altro canto, sarebbe arrivata senza dubbio parecchio tempo dopo, se la prudenza politica lo avesse dissuaso dallo scagliarsi contro Antonio con le Filippiche: se non che domandare a Cicerone di ritirarsi dall’arena politica sarebbe stato davvero pretendere troppo: romano, e romano d’età repubblicana sino nel midollo, egli sentiva la necessità dell’agone politico come dell’aria che respirava: il λάθε βιώσας epicureo gli era estraneo e gli sonava ripugnante, prima che a causa d’una generale disistima verso la filosofia del Giardino, proprio per la radicale diffidenza verso la vita politica attiva che tale visione del mondo comportava. Ma il Nostro era nemico anche della vita eremitica: proprio in quest’opera Lelio tesse l’elogio del vivere in società, del potere stare in mezzo agli altri; anche il ritiro nell’otium cum dignitate fu sempre, per Cicerone, allontanamento non dalla comunione con le persone care, ma solo dal tumulto e dai pericoli del foro. Che un pensatore “sociale” come l’Arpinate desse gran rilievo all’amicizia era quindi pressoché inevitabile: ma, per quanti modelli e antigrafi di trattati e d’elogi dell’amicizia si possano ipotizzare alla radice di quest’operina, giusta l’immagine ormai quasi ovvia, tant’è ripetuta, del Cicerone “filosofo senza originalità” che “copia tutto dai greci”, non si riuscirà mai a negare in modo convincente che concetti e argomentazioni desunti dalla trattatistica stoica o peripatetica fossero poi rifusi entro un insieme forse qua e là un po’ incoerente, ma sicuramente anche romano in modo genuino e palese. Non solo gli esempî allegati dal grande oratore sono in gran parte desunti dalla storia dell’Urbe, ma anche l’insistenza di Lelio su temi come il rapporto tra amicizia e favori politici o amicizia e schieramenti partitici ed elettorali si richiama in modo diretto e ovvio alla situazione romana sia del tempo di Lelio stesso sia, e molto di più, dell’età di Cicerone, squassata dalle guerre civili cui perfino l’ordinamento dello stato non sarebbe sopravvissuto. Sebbene tali problemi restino alquanto lontani dalla vita di noi moderni, a meno che non c’impegniamo in politica, vi sono tuttavia molti settori della rapida e un po’ disordinata riflessione messa sulle labbra di Lelio che possono dettare suggerimenti anche all’uomo d’oggi nei suoi rapporti interpersonali; Cicerone guardava bensì al proprio tempo, ma l’amicizia appartiene alla natura dell’uomo, e quel che di valido e di duraturo se ne poteva dire nell’antica Roma resta una forma di saggezza che non tramonterà mai. E i modelli d’amicizia eroica, tratti dal mito e dalla storia greca, dovrebbero far presa, per la loro universalità, su lettori d’ogni tempo e luogo. Ecco perché non capisco l’abbondanza di commenti negativi o annoiati che su quest’opera leggo in giro; o forse il lettore medio ai nostri giorni è tanto abituato a romanzi gialli, romanzi dell’orrore, romanzi fantastici pieni di cose incredibili, che di fronte al ragionare placido e sommesso di Lelio, o meglio di Cicerone, non riesce a percepire più tutto il sapore di questa prosa e di queste verità. E invero la prosa del Laelius è, va riconosciuto, meno appariscente, meno spettacolare, meno commovente di quella che rende tanto ammirevole il Cato Maior de senectute, redatto pochissimo tempo prima; ma è pur sempre prosa di Cicerone. E qui mi si consenta un invito a quei due o tre lettori che capiteranno a gettare un’occhiata su questo mio scritto senza pretese critiche di sorta. Non mi tolgo dalla testa che la scarsa stima per molte opere latine o greche da parte di tanti lettori venga dall’averle conosciute solo in traduzione; non perché le traduzioni siano scritte male: anzi, per lo più sono eccellenti; ma perché in una traduzione, anche fatta in una lingua vicina per tanti versi a quelle classiche qual è l’italiano, molto o poco va perduto: e secondo me per Cicerone va perduto molto. Fu solo leggendo in greco un autore ritenuto di solito come un prosatore, quando va bene, mediocre come Aristotele (in realtà l’Aristotele essoterico era uno scaltrito stilista: ma di questo ci rimangono solo frammenti), che riuscii a capire appieno quale potenza sia insita nell’uso del µέν e del δέ nel porre in evidenza i passaggi logici: ma di tale finezza linguistica chi legga il testo dello Stagirita in traduzione non ha la minima consapevolezza. Ecco, anche la perfezione architettonica della frase di scrittori come Isocrate o Cicerone riesce in qualche modo dimidiata e offuscata nel passaggio a un’altra lingua: paradossalmente, l’oratoria più spezzata e nervosa di Demostene viene a soffrirne meno. Quindi l’invito è: cari amici, leggete Cicerone in latino, e lo apprezzerete meglio, lo capirete di più in tutto il suo valore, in tutte le sue sfaccettature; magari alla fine gli vorrete anche un po’ di bene: se non come uomo, certamente come scrittore.
-
ESPAÑOL: Otro buen diálogo de Cicerón, que habla de la amistad por boca de Cayo Lelio, el amigo íntimo de Escipión el Africano. Veamos algunas de las citas más señeras para mí:
Se hacen en verdad odiosos los que sacan a relucir sus favores; quien los recibe debe acordarse de ellos, jamás quien los haya dispensado.
Algunos hacen poco agradable la amistad pensando que se les menosprecia; aunque esto, por regla general, sólo ocurre con los que se creen despreciables.
Al que adula descaradamente, nadie que no sea tonto dejará de descubrirle. Pero ¡cuán peligroso es el que lo hace solapadamente y con astucia! A ese no se le distingue tan pronto, porque muchas veces, aun aparentando llevar la contraria, adula.
ENGLISH: Another good dialogue by Cicero, which speaks about friendship through the mouth of Gaius Laelius, the close friend of Scipio Africanus. Let us see a few of the best quotes (for me):
Those who boast of the favors they have granted are really hateful; favors must be remembered by those who have received them, never by those who have granted them.
Some make friendship unpleasant, thinking that they are despised; although this, as a general rule, only happens to those who consider themselves despicable.
If someone flatters brazenly, anyone who is not stupid will find him out. But how dangerous is he, who does it slyly and cunningly! That is not so easy to find out, for he frequently flatters, pretending to do the opposite. -
Very interesting. While I don't necessarily agree with every argument Cicero has made, I do think that he does bring up great philosophical points that apply to real life and are worthy of discussion. Read in Latin IV in high school.
-
Sunt quidem verba Ciceronis hoc in pulcherrimo colloquio descriptio atque definitio verae atque falsae improbae atque bonae amicitiae. Surripit enim Laelii persona occasionem qua Scipio Aemilianus ille laudetur post recentem mortem suam. Est prorsus dialogus de amicitiā laudatio Scipiōnis propter virtutem praeclaram et facta memorabilia. Itaque ille qui opus legerit occurret prorsus praecepta bonae amicitiae colendae et ex templo meminerit omnes amicos amicasque qui sibi corde fuērunt. Quod quidem efficit ut opus magis magisque fiat iocundior atque dignior studio. Praetera non omittendum est totum sermonem complecti mentem atque cognitiones quibus ipse Plato usus est in operibus suis. Est igitur etiam dialogus de amicitiā conversio praeceptōrum Platonicorum quae ad virtutem et viros bonis attinent. Amicissimus denique huiusce Ciceronis omnium fuit ille Plato qui, quamvis non aetāte, mente quidem par atque aequalis huic fuit.
-
"Affected of course I am by the loss of a friend as I think there will never be again, such as I can fearlessly say there never was before. But I stand in no need of medicine. I can find my own consolation, and it consists chiefly in my being free from the mistaken notion which generally causes pain at the departure of friends. To Scipio I am convinced no evil has befallen: mine is the disaster, if disaster there be; and to be severely distressed at one's own misfortunes does not show that you love your friend, but that you love yourself."
"For I am not one of these modern philosophers who maintain that our souls perish with our bodies, and that death ends all. With me ancient opinion has more weight."
"the souls of men are divine, and that when they have quitted the body a return to heaven is open to them, least difficult to those who have been most virtuous and just."
"Now if it be true that in proportion to a man's goodness the escape from what may be called the prison and bonds of the flesh is easiest, whom can we imagine to have had an easier voyage to the gods than Scipio? I am disposed to think, therefore, that in his case mourning would be a sign of envy rather than of friendship."
"Now if it be true that in proportion to a man's goodness the escape from what may be called the prison and bonds of the flesh is easiest, whom can we imagine to have had an easier voyage to the gods than Scipio? I am disposed to think, therefore, that in his case mourning would be a sign of envy rather than of friendship."
"between us there was the most complete harmony in our tastes, our pursuits, and our sentiments, which is the true secret of friendship."
"But I must at the very beginning lay down this principle—friendship can only exist between good men."
"We mean then by the "good" those whose actions and lives leave no question as to their honour, purity, equity, and liberality; who are free from greed, lust, and violence; and who have the courage of their convictions."
"Friendship excels relationship in this, that whereas you may eliminate affection from relationship, you cannot do so from friendship. Without it relationship still exists in name, friendship does not."
"Now friendship may be thus defined: a complete accord on all subjects human and divine, joined with mutual good will and affection."
"There are people who give the palm to riches or to good health, or to power and office, many even to sensual pleasures. This last is the ideal of brute beasts; and of the others we may say that they are frail and uncertain, and depend less on our own prudence than on the caprice of fortune."
"how can life be worth living, to use the words of Ennius, which lacks that repose which is to be found in the mutual good will of a friend? What can be more delightful than to have some one to whom you can say everything with the same absolute confidence as to yourself? Is not prosperity robbed of half its value if you have no one to share your joy? On the other hand, misfortunes would be hard to bear if there were not some one to feel them even more acutely than yourself."
"Such friendship enhances prosperity, and relieves adversity of its burden by halving and sharing it."
"And great and numerous as are the blessings of friendship, this certainly is the sovereign one, that it gives us bright hopes for the future and forbids weakness and despair. In the face of a true friend a man sees as it were a second self."
"If you don't see the virtue of friendship and harmony, you may learn it by observing the effects of quarrels and feuds. Was any family ever so well established, any State so firmly settled, as to be beyond the reach of utter destruction from animosities and factions? This may teach you the immense advantage of friendship."
"whatever in nature and the universe was unchangeable was so in virtue of the binding force of friendship; whatever was changeable was so by the solvent power of discord."
"But of course it is more evident in the case of man: first, in the natural affection between children and their parents, an affection which only shocking wickedness can sunder: and next, when the passion of love has attained to a like strength—on our finding, that is, some one person with whose character and nature we are in full sympathy, because we think that we perceive in him what I may call the beacon-light of virtue. For nothing inspires love, nothing conciliates affection, like virtue. Why, in a certain sense we may be said to feel affection even for men we have never seen, owing to their honesty and virtue."
"Far different is the view of those who, like brute beasts, refer everything to sensual pleasure. And no wonder. Men who have degraded all their powers of thought to an object so mean and contemptible can of course raise their eyes to nothing lofty, to nothing grand and divine."
"For if it were true that its material advantages cemented friendship, it would be equally true that any change in them would dissolve it. But nature being incapable of change, it follows that genuine friendships are eternal."
Why childhood friendships typically don't last into old age: "So many things might intervene: conflicting interests; differences of opinion in politics; frequent changes in character, owing sometimes to misfortunes, sometimes to advancing years."
"Again, wide breaches and, for the most part, justifiable ones were caused by an immoral request being made of friends, to pander to a man's unholy desires or to assist him in inflicting a wrong. A refusal, though perfectly right, is attacked by those to whom they refuse compliance as a violation of the laws of friendship. Now the people who have no scruples as to the requests they make to their friends, thereby allow that they are ready to have no scruples as to what they will do for their friends; and it is the recriminations of such people which commonly not only quench friendships, but give rise to lasting enmities. 'In fact,' he used to say, 'these fatalities overhang friendship in such numbers that it requires not only wisdom but good luck also to escape them all.'"
"We may then lay down this rule of friendship—neither ask nor consent to do what is wrong. For the plea "for friendship's sake" is a discreditable one, and not to be admitted for a moment."
"And I care quite as much what the state of the constitution will be after my death as what it is now."
"Let this, then, be laid down as the first law of friendship, that we should ask from friends, and do for friends, only what is good. But do not let us wait to be asked either: let there be ever an eager readiness, and an absence of hesitation. Let us have the courage to give advice with candour. In friendship, let the influence of friends who give good advice be paramount; and let this influence be used to enforce advice not only in plain-spoken terms, but sometimes, if the case demands it, with sharpness; and when so used, let it be obeyed."
"But let us examine the two doctrines. What is the value of this "freedom from care"? It is very tempting at first sight, but in practice it has in many cases to be put on one side. For there is no business and no course of action demanded from us by our honour which you can consistently decline, or lay aside when begun, from a mere wish to escape from anxiety. Nay, if we wish to avoid anxiety we must avoid virtue itself, which necessarily involves some anxious thoughts in showing its loathing and abhorrence for the qualities which are opposite to itself—as kindness for ill nature, self-control for licentiousness, courage for cowardice. Thus you may notice that it is the just who are most pained at injustice, the brave at cowardly actions, the temperate at depravity. It is then characteristic of a rightly ordered mind to be pleased at what is good and grieved at the reverse."
"Let me repeat then, "the clear indication of virtue, to which a mind of like character is naturally attracted, is the beginning of friendship." When that is the case the rise of affection is a necessity."
"nothing so powerfully attracts and draws one thing to itself as likeness does to friendship, it will at once be admitted to be true that the good love the good and attach them to themselves as though they were united by blood and nature."
"between good men there is, as it were of necessity, a kindly feeling, which is the source of friendship ordained by nature."
"It is not friendship, then, that follows material advantage, but material advantage friendship."
"life can never be anything but joyless which is without the consolations and companionship of friends."
"The true rule is to take such care in the selection of our friends as never to enter upon a friendship with a man whom we could under any circumstances come to hate."
"The real limit to be observed in friendship is this: the characters of two friends must be stainless. There must be complete harmony of interests, purpose, and aims, without exception."
"[Scipio] used to complain that there was nothing on which men bestowed so little pains: that every one could tell exactly how many goats or sheep he had, but not how many friends; and while they took pains in procuring the former, they were utterly careless in selecting friends, and possessed no particular marks, so to speak, or tokens by which they might judge of their suitability for friendship. Now the qualities we ought to look out for in making our selection are firmness, stability, constancy."
"We make a preliminary trial of horses. So we should of friendship; and should test our friends' characters by a kind of tentative friendship."
"This is why true friendship is very difficult to find among those who engage in politics and the contest for office. Where can you find the man to prefer his friend's advancement to his own?"
"And though what Ennius says is quite true,—"the hour of need shews the friend indeed,"—yet it is in these two ways that most people betray their untrustworthiness and inconstancy, by looking down on friends when they are themselves prosperous, or deserting them in their distress."
"For there should be no satiety in friendship, as there is in other things. The older the sweeter, as in wines that keep well."
"If any of us have any advantage in personal character, intellect, or fortune, we should be ready to make our friends sharers and partners in it with ourselves. For instance, if their parents are in humble circumstances, if their relations are powerful neither in intellect nor means, we should supply their deficiencies and promote their rank and dignity."
"For the advantages of genius and virtue, and in short of every kind of superiority, are never realised to their fullest extent until they are bestowed upon our nearest and dearest."
"As a general rule, we must wait to make up our mind about friendships till men's characters and years have arrived at their full strength and development."
"It is only these mature friendships that can be permanent. For difference of character leads to difference of aims, and the result of such diversity is to estrange friends. The sole reason, for instance, which prevents good men from making friends with bad, or bad with good, is that the divergence of their characters and aims is the greatest possible."
"Now, by "worthy of friendship" I mean those who have in themselves the qualities which attract affection. This sort of man is rare; and indeed all excellent things are rare."
"For man not only loves himself, but seeks another whose spirit he may so blend with his own as almost to make one being of two."
"This being our best and highest object, we must, if we desire to attain it, devote ourselves to virtue; for without virtue we can obtain neither friendship nor anything else desirable. In fact, if virtue be neglected, those who imagine themselves to possess friends will find out their error as soon as some grave disaster forces them to make trial of them. Wherefore, I must again and again repeat, you must satisfy your judgment before engaging your affections: not love first and judge afterwards. We suffer from carelessness in many of our undertakings: in none more than in selecting and cultivating our friends. We put the cart before the horse, and shut the stable door when the steed is stolen, in defiance of the old proverb."
"If a man could ascend to heaven and get a clear view of the natural order of the universe, and the beauty of the heavenly bodies, that wonderful spectacle would give him small pleasure, though nothing could be conceived more delightful if he had but had some one to whom to tell what he had seen."
Cato: "There are people who owe more to bitter enemies than to apparently pleasant friends: the former often speak the truth, the latter never."
Message to Big Tech (Amazon, Twitter, Facebook, Apple, etc.): "truth nevertheless prevails if it be but fairly laid open and brought into the light of day."
"It is virtue, virtue, which both creates and preserves friendship. On it depends harmony of interest, permanence, fidelity. When Virtue has reared her head and shewn the light of her countenance, and seen and recognised the same light in another, she gravitates towards it, and in her turn welcomes that which the other has to shew; and from it springs up a flame which you may call love or friendship as you please."
"But in view of the instability and perishableness of mortal things, we should be continually on the look-out for some to love and by whom to be loved; for if we lose affection and kindliness from our life, we lose all that gives it charm."
"One piece of advice on parting. Make up your minds to this: Virtue (without which friendship is impossible) is first; but next to it, and to it alone, the greatest of all things is Friendship." -
“Diegenen, die de vriendschap, de beste gave der goden, uit het leven schrappen, nemen zoveel weg als de zon uit het heelal.”
-
Brutalmente?
Brutalmente.
Molte cose sull'amicizia certamente condivisibili, altre proprie più che altro della mentalità aristocratica romana e della fides latina, molti riferimenti al presente in cui Cicerone scriveva (la crisi definitiva della Repubblica, la morte appena avvenuta di Cesare, l'ascesa di Marco Antonio) molti altri rivolti alla Roma arcaica, alquanto oscuri.
Però tutti i concetti importanti sono riassumibili in due pagine. Poi è tutto molto prolisso. Molto molto prolisso.
Non avevo la concentrazione giusta.
In più, ho sempre avuto la sensazione che Cicerone - come Seneca - fosse uno di quelli che predicava bene (o benissimo) e razzolava male (o spesso malissimo). -
https://radukretzudava.files.wordpres... -
•Cicero wrote some very nice things about friendship in the form of dialogue.
He writes that a friend is not here for our own interests, those who have a lot of money often don't have a real friend and he wrote other things about friendship.
It was a classic I read with pleasure. His writing reminds me of Seneca.
I would like to give chance to the author's other books.
•Dostluk hakkında, diyalog şeklinde çok güzel şeyler yazmış Cicero.
Bize bir dostun kendi çıkarlarımız için burda olmadığını, çok parası olanların genelde gerçek dosta sahip olamadığını ve biriyle dost olunca, yaptıklarımızın karşılığını beklemememiz gerektiğini ve bunlar gibi dostluk hakkında başka şeyler de kaleme almış yazar.
Keyifle okuduğum bir klasik oldu. Yazış biçimi bana Seneca’yı anımsattı.
Yazarın diğer kitaplarına mutlaka şans vermek isterim. -
Cicero’nun yunan fəlsəfə məktəbindən və Roma ədəbiyyatından təsirləndiyi açıq olan, insan münasibətlərini, xüsusilə dostluq haqqında fikirlərini yığcam və sadə dildə ifadə etdiyi oxunaqlı fəlsəfi əsərdir.
Fəlsəfi əsərlərin ən sevdiyim tərəfi odur ki, mövzunu ortaya qoyanda ondan çıxış yolunu da izah edirlər. Filosofluq belə birşeydir hərhalda :) Cicero saxtakar insan dostluqlarını xırdalayıb, onlarla əlaqəni bəsit şəkildə necə kəsə biləcəyinin asan yollarını sanki bir valideyninmiş, müəlliminmiş kimi izah edib.
Bəyəndim. Ara-sıra vərəqləyəcəm. -
La virtù, la virtù dico, C. Fannio e tu Q.
Mucio, procura e conserva le amicizie. In essa è
l'armonia, in essa la stabilità, in essa la costanza; quando la virtù si solleva e mostra il suo splendo-
re e lo scorge e lo riconosce in un altro, si avvici-
na a questo e accoglie reciprocamente quella luce
che è nell'altro; da questo si accende sia l'amore
che l'amicizia. L'uno e l'altro derivano dal ver-
bo «amare»; ma amare non è niente altro se non
voler bene a chi si ama, senza nessun bisogno,
senza chiedere nessun vantaggio, che tuttavia
fiorisce da sé nell'amicizia, anche se non lo hai
cercato (p119-120) -
"Est enim amicitia nihil aliud nisi omnium divinarum humanarumque rerum cum benevolentia et caritate consensio qua quidem haud scio an, excepta sapientia, nihil melius homini sit a dis immortalibus datum"
-
"Amare autem nihil est aliud nisi eum ipsum diligere quem ames"
L'amicizia che Cicerone racconta attraverso Lelio e il suo rapporto con il defunto Scipione è rappresentata con una magica attualità nel suo valore inestimabile e imprescindibile, proprio di ciò che è un vero privilegio. La virtù concede questa ricchezza - ubi amici ibidem opes, d'altronde - solo a chi davvero è capace di aver caro l'altro senza nessuna utilità; è questa, però, l'unica prospettiva plausibile per giungere alla propria completezza e felicità e va, quindi, perseguita con determinazione.
Bellissimo. -
Una autentica obra maestra que pesar de haber sido escrita hace más de 2000 años sigues sintiéndote identificada y ves situaciones reales con temas de tu vida cotidiana.
-
CICERO - (106 – 43)
De Amicitia – l’Amitié
This Bi-lingual pocket book Latin/ French is nice translation by Robert Combes,
Short and easy to read.
This is Cicero’s treaty of friendship, which was inspired to him by the death of his close friend, Scipio the African, for which he has brought forward some material from Epicurus, Plato, and Aristoteles.
He presents his philosophy in a conversational way, Plato used to have Socrates explain his views to his friends and pupils.
Cicero makes Caius Lélius presenting his thoughts in conversation with Quintus Mucius (Scévola) and Caius Fannius. The work is highly academic and refined into all aspects of the subject.
At first, I had the impression that friendship was meant here on large scale, like all men would be friends with their neighbors and even with their enemies, to create a community of thoughts and virtues, in order to build a human society that would refrain from crimes and wars.
But further into the treaty, Cicero’s philosophy becomes more selective, meaning friends of a similar social and educational level, most of all of high virtue and loyalty, defined by Plato also in simplicity.
In conclusion, it seems that the treaty is also to a large extend a Lament for his dearest friend Scipio, in memoriam. -
Despre prietenie - așternut pe hârtie de Marcus Tullius Cicero alături de o scurtă introducere, însă înțelepciunea îi aparține lui Caius Laelius: „Aș vrea să uiți puțin de mine și să-ți închipui că vorbește însuși Laelius. Caius Fannius și Quintus Mucius vin la socrul lor după moartea lui Africanus; ei încep vorba; le răspunde Laelius, căruia îi aparține în întregime discuția despre prietenie, în a cărei lectură te vei recunoaște pe tine însuți.”
În timpul lecturii, dar și după, m-am întrebat câți dintre noi au și în prezent o viziune atât de romantică, desăvârșită asupra prieteniei. Textul descrie prietenia adevărată drept cel mai de preț suport pe care îl poate avea cineva în viață. Sunt abordate metodele de alegere a prietenilor, de păstrare a lor, se arată cazurile în care este benefic să lași o prietenie să se stingă. În plus, prietenia dintre Laelius și Scipio, care este și baza acestui „dialog”, pare să atingă perfecțiunea, maximul de contopire armonioasă a două ființe.
„Socotesc că nimic rău nu i s-a întâmplat lui Scipio; dacă s-a întâmplat vreun rău, mie mi s-a întâmplat; iar să fii greu chinuit de propriile-ţi nefericiri înseamnă să-ţi iubeşti nu prietenul, ci pe tine însuţi.”
„eu pot să vă îndemn doar atât: puneţi prietenia mai presus de toate lucrurile omeneşti; nimic nu este atât de apropiat firii noastre, atât de potrivit nouă, fie în împrejurări fericite, fie în nenorocire. Dar lucrul de care îmi dau seama mai întâi e că prietenia nu poate exista decât între oameni buni.”
„Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină, unită cu bunăvoinţă şi iubire, în toate lucrurile divine şi omeneşti; poate că, afară de înţelepciune, zeii nemuritori n-au dat omului nimic mai bun.”
„cu cât cineva are mai multă încredere în sine şi cu cât cineva e mai întărit prin virtute şi înţelepciune, astfel încât să nu aibă nevoie de nimeni şi să considere că toate ale sale depind numai de sine, cu atât mai mult caută şi cultivă prieteniile.”
„unii spun că prieteniile excesive trebuie evitate, pentru ca un singur om să nu fie obligat să se neliniştească pentru mai mulţi; îi e de-ajuns şi prea de-ajuns fiecăruia grija de propriile sale treburi şi e neplăcut să fii prea amestecat în treburile altora; e cât se poate de avantajos să ai frâiele prieteniei cât mai slobode, ca să le strângi când vrei sau să le laşi în voie; căci esenţialul pentru a trăi fericit e liniştea sufletească, de care sufletul nu s-ar putea bucura, dacă unul singur s-ar chinui pentru mai mulţi.”
„Dacă cineva s-ar sui la cer şi ar vedea universul şi frumuseţea astrelor, admiraţia lui nu-i va face nici o plăcere; dar ea l-ar încânta, dacă ar avea pe cineva căruia să-i povestească ce-a văzut. Astfel firea omenească nu iubeşte întru nimic singurătatea, ci caută totdeauna, ca să zic aşa, un sprijin, care ţi-e cum nu se poate mai plăcut când vine de la cine ţi-e drag. ”
„Pentru că lucrurile omeneşti sunt însă şubrede şi trecătoare, trebuie să căutăm totdeauna câţiva oameni pe care să-i iubim şi de care să fim iubiţi; căci, dacă îndepărtăm iubirea şi devotamentul, îndepărtăm orice plăcere din viaţă.” -
This review only covers this specific edition, not the original text.
Overall this is a decently well-presented edition of De Amicitia, which is good, because there aren't many scholarly versions of this particular text. It's a hard knock life, being a less-famous classical text, huh? There's been over a dozen different English-language translations of the Iliad in the past decade alone, and
the list of English-language translations of Homer has its own Wikipedia page. So when it comes to lesser-known texts, I'll take what I can get. That said, there are a few issues I had with this arrangement of De Amicitia.
The primary issue with this edition is the lack of in-line notes. Of course, this is primarily personal preference, but having vocabulary and grammatical notes as footnotes on each page reduces the amount of time spent having to turn to the back of the book to check something. Flipping through the book every time you encounter a new or unfamiliar word, or an interesting grammatical construction you want to check out further, will quickly become time-consuming, and it interrupts the flow of reading, which also increases the length of time it'll take for the student to become familiar with new or unfamiliar words—believe me, I know how hard it is to learn a new language, and keeping the word or grammatical detail you're trying to learn within the context of a text is so much more helpful than having to look it up every time you come across it. Some other texts I've read have had up to around half of each page dedicated to footnotes, grammatical notes, vocabulary, and more, often even including words occurring fewer than 30-50 times along with their definitions, or unusual or poetic forms of more common words.
There are editions of classical texts that do this very well, such as the version of Plato's
Socrates's Apology edited by James J. Helm. -
Uno de los diálogos filosóficos más conmovedores que he leído. Marco Tulio Cicerón; político, filósofo y orador romano, nos dejó la presente obra como guía sapiente, en lo relativo a la amistad, asegurando que no hay cosa más preciada que ésta, las riquezas, el poder, honor, etc. Palidecen con la virtud de la amistad, puesto que todos los sabios están de acuerdo que es necesaria para tener una vida feliz, sosteniendo que la verdadera amistad sólo es posible entre personas buenas, bondadosas o virtuosas, para que sea desinteresada, sincera, libre de vicios.
Por otra parte, la amistad conlleva muchas y grandes ventajas, pero la mayor de todas es aquella que alimenta las esperanzas que despejan el futuro y no permite que el ánimo se deprima y se desaliente. Es así como se hacen presentes los ausentes, los pobres en ricos, los débiles fuertes y, lo que es aún más enigmático, los muertos en vivos porque así el deseo y la memoria que les viene siempre de sus amigos; de ahí que sea digna de alabanza la vida de éstos y la muerte de aquellos.
Gran diálogo, entre los filósofos romanos, Escévola, Cayo Fanio y Quinto Mucio; sus más enfatizados consejos a lo largo del diálogo se relacionan con la virtud, la búsqueda de la sabiduría, la prudencia en escoger a los amigos, evitar la adulación e hipocresía con las amistades, y los límites de la amistad. -
Il "De Amicitia" tratta soltanto della leggerezza nell'affrontare un tema solo apparentemente semplice, ma in realtà di una certa rilevanza. Perché apprezzare gli amici? Non solo perché a noi affini, ma per la loro onestà, sapienza e virtù... Bisogna giudicare prima di scegliere e non scegliere e dopo giudicare. Così da non lamentarsi per le delusioni ricevute. Cicerone ci dice che quando un'amicizia sta per finire, non bisogna concluderla con pettegolezzi o calunnie, anzi è necessario rispetto per l'altro e per se stessi. A mio parere è proprio da lì che si percepisce la grandezza di una persona.
*Il voto è 3.5 poiché la traduzione dal latino poteva essere stilata molto meglio.* -
Mooie vertaling die eer doet aan Cicero’s elegante taalgebruik.
De vier secties van het betoog van Laelius over vriendschap (de oorsprong van vriendschap, de grenzen van vriendschap, criteria voor de keuze van vriendschap, de gevaren die vriendschap bedreigen) zullen wellicht geen geheel verrassende inzichten brengen. Cicero stelt dingen als ‘vleierij is een bedreigende factor voor vriendschap’, iets wat veel mensen instinctief wel al zullen weten.
Het mooiste aan dit geschrift vond ik het idee dat echte vriendschap alleen kan bestaan tussen ‘hoogstaande mannen’ (viri bono). Mensen met een grote karaktervastheid, bij wie geen hebzucht, genotzucht of arrogantie te vinden is. Zij die zich betrouwbaar, integer, rechtvaardig en vrijgevig gedragen. Ofwel: deugdzame mensen.
Deze lijn van gedachte trekt zich door, door te stellen dat vriendschap uit deugd ontstaat. Cicero gaat dan ook fel van leer tegen de school van Epicures en het beestachtige karakter van een leven dat zich volledig richt op begeertesbevrediging. Ik kan me heel erg vinden in zijn gedachten en het is daarom dat ik me dan doorga met Cicero als m’n oude vriend te zien, want volgens ontstaat vriendschap wanneer mensen qua karakter en gewoonten bij elkaar passen en in elkaar ‘een lichtend voorbeeld van deugd en rechtschapenheid denken te zien.’ -
“Hoe zou je een groot genoegen kunnen putten uit voorspoed als je niet iemand had die over die dingen net zo verheugd is als jijzelf?”
-
Dostluk hakkında güzel noktalara değinmişse de çok üstünkörü ve günümüz için yetersiz söylemler olarak kalmış.
-
In part, a reiteration of some major themes of Nichomachean Ethics VIII and IX, and Rehtoric II.4, but in Dialogue form and involving a serious lowering of Aristotle’s high standards of a “good person” and candidates for “good friendships.” Of course, Cicero departs from Aristotle in implicitly rejecting that friendship is a precondition for happiness, and goes beyond Aristotle on some points. Eg, Cicero argues that friendship does not arise from need, but from nature; he interestingly teaches that it is inaccurate to say that a friend is one who one treats the same as oneself (or as those after him will say, that a friend is treated as “another self”), because one often goes to greater lengths for a friend’s sake than one would go for one’s own; and he engages at length the question of whether it is licit to commit evil for the sake of a friend.
-
*émoji cowboy*
-
Quel sentimento limpido e disinteressato che non nasce dalla ricerca dell’utile, ma da un’inclinazione assolutamente naturale che unisce due o più uomini, diviene la più nobile delle coesioni quando si allarga alla sfera pubblica e favorisce così il bene dello Stato. La sua più autentica e felice manifestazione è proprio in quella concordia sociale e civile che è alla base della moralità e della forza di un popolo. Ecco così che Cicerone, impegnato nella ricerca di una definizione dell’amicizia, nella cornice di una lettera che egli stesso manda a un caro amico, Attico detto Tito, sviluppa un dialogo tra Lelio, Scevola e Fannio. Lelio cerca di schiudere i segreti l’amicizia, di capirla, e di raccontarla. In questo discorso, Lelio porta un rilevante elemento di novità: viene infatti svolta un’indagine etica concernente le basi del legame di amicitia, etimologicamente affine all’amor e che la cultura romana indiscutibilmente legava al sostegno politico, riadattando l’ideale greco della filantropia. È per questo che tale rapporto può instaurarsi anche tra membri di ceti sociali differenti, in quanto elemento di unione sono virtus e probitas, requisiti imprescindibili per un’amicizia eterna poiché non soggetti a mutamento come le vicende e tendenze umane.
A distanza di duemila anni, un testo sorprendentemente attuale.
