| Title | : | Milarepa |
| Author | : | |
| Rating | : | |
| ISBN | : | 2226093524 |
| ISBN-10 | : | 9782226093523 |
| Language | : | French |
| Format Type | : | Paperback |
| Number of Pages | : | 64 |
| Publication | : | First published January 1, 1997 |
Pour sortir du cycle des renaissances, Simon doit raconter l'histoire des deux hommes, s'identifiant à eux au point de mêler leur identité et la sienne.
Mais où commence le rêve, où finit le réel ?
Milarepa Reviews
-
Milarepa (Le Cycle de l'invisible #1), Éric-Emmanuel Schmitt
Every night, Simon has a recurring dream to which a mysterious woman will give him the key: he dreams that he is the reincarnation of Milarepa's uncle, the famous eleventh-century Tibetan hermit who bore his nephew an implacable hatred. In order to escape from these endless cycles of reincarnation, Simon must tell the story of both Milarepa and his uncle, identifying himself with them to the point where his identity merges with theirs. But where do dreams begin and reality end? In this play, which is both soliloquy and fairy-tale in the spirit of Tibetan Buddhism, Eric-Emmanuel Schmitt reflects on one of his favourite philosophical themes: does reality exist beyond what we perceive? ...
عنوانهای چاپ شده در ایران: «میلاروپا»؛ «میلارپا»؛ نویسنده: اریک امانوئل اشمیت؛ تاریخ نخستین خوانش: ماه جولای سال2014میلادی
عنوان: میلاروپا (میلارپا)؛ اثر: اریک امانوئل اشمیت؛ ترجمه: مرتضی ثاقب فر؛ تهران، عطائی، سال1383، در55صفحه، شابک9643136302؛ موضوع: داستانهای نویسندگان بلژیک تبار فرانسه - سده20م
کتاب در سال1382هجری خورشیدی؛ با عنوان «میلارپا (مجموعه داستان)» با برگردان جناب «سروش حبیبی»، توسط انتشارات چشمه نیز در69ص با شابک9643621634؛ منتشر شده است
سیمون، شخصیت اصلی داستان، شبها خوابی عجیب می‌بیند؛ زنی مرموز، خواب را برایش اینگونه تعبیر میکند، که در جسم او روح «میلارپا»؛ راهب مشهور «تبتی» ـ که نهصد سال پیش می‌زیست، و نفرتی شدید از برادرزاده اش داشت ـ حلول کرده است؛ «سیمون» برای رهایی از این چرخه ی تناسخی دایمی، باید ماجرای مرد را حکایت کند و ...؛
نقل نمونه از متن: (رؤیاها از کجا می‌آیند؟ و چرا این یکی به سراغ من آمده است؟ هر شب خود را در همان کوره راه‌های سنگلاخ، با همان قلب کینه ورز باز می‌یافتم؛ و همیشه همان لاشه سگ‌ها، و همان چوبدستی در دست، در جستجوی مردی بودم، که قرار بود از پای درآید؛ رفته رفته ترس برم داشت؛ معمولاً رؤیاها می‌آیند و بعد محو می‌شوند، و از یاد می‌روند؛ اما این رؤیا در من جا خوش کرده بود! گویی در میان دو دنیا در حال رفت و آمد بودم، که هر دو، به یک اندازه استوار و پایدار، می‌نمودند: یکی دنیای روزها، در «پاریس»، که با همان اسباب و اثاثیه، باهمان آدم‌های همیشگی، و همان شهر برخورد داشتم؛ و دیگری آن‌جا ـ کجا؟ دنیای کوه‌های بلندِ سنگی، که می‌خواستم مردی را بکشم؛ اگر رؤیاها در زندگی بیدار ما تکرار می‌شوند، چگونه باور نکنیم که زندگی دومی داریم؟ رؤیای من چه دری را بر من گشوده بود؟ پاسخ، دو سال بعد به چهره ی زنی به سراغم آمد.)؛ پایان نقل
تاریخ بهنگام رسانی 05/12/1399هجری خورشیدی؛ 16/12/1400هجری خورشیدی؛ ا. شربیانی -
دوستانِ گرانقدر، اصلِ داستان در موردِ تناسخ و اینگونه مسائلِ موهوم است.. درست است که از بدیِ کینه و نفرت داشتن سخن میگوید، ولی همان گداپروری و بدبختیِ مذهبی و دینی را تبلیغ میکند.. مراقبه و گدایی کردن برای رسیدن به مقامِ والا و خودشناسی.. کارِ نابخردانه ای که هیچ سودی برایِ انسان و انسانیت نداشته و نخواهد داشت... از آن همه آموزه هایِ نیک و خوبِ بودا و درس ها و آداب زندگی و اخلاق، متأسفانه این پلشتها در طولِ تاریخ، همین گداپروری و بدبختی را فهم کرده اند... البته خودِ «امانوئل اشمیت» هم نمیداند با خویش چندچند است.. در جایی میگوید ترحم خوب نیست و در جایِ دیگر میگوید ترحم بهترین است.. درکل داستانی نیست که بخواهم برایِ خواندن، آن را سفارش کنم
داستان در موردِ مردی 38 ساله به نام «سیمون» است که همیشه توهمات و کابوس هایی در موردِ نفرت از یک شخص و قصدِ کشتن آن شخص رهایش نمیکند.. سیمون با زنی پریشان رو ملاقات میکند و او میگوید نامِ اصلی تو «اسواستیکا» بوده است.. اگر میخواهی روحت را از کابوس ها و توهماتی که میبینی را پاک کنی، باید داستانِ «میلاروپا» راهب و مرتاضِ بزرگ را صدهزار بار تعریف کنی!!!!!... اینگونه از سامارا یا همان مهاجرتِ دَوَرانی و بی پایان نجات خواهی یافت
سیمون به تبت میرود و در رویاها و توهماتش متوجه میشود که در زندگیِ گذشته نامش اسواستیکا بوده است.. و در زمان 900 سال.. در جانوارانِ گوناگون تناسخ داشته است
و اما داستانِ اسواستیکا و میلاروپا از جایی آغاز میشود که اسواستیکا همه چیزش را از دست میدهد و با خانواده اش به منزلِ پسرعمویش میرود.. پسرعمویش قبل از مرگ بچه ها و مال و اموالش را به اسواستیکا میسپارد.. یکی از بچه های او میلاروپا نام دارد که شش سال دارد و قرار است تا زمانی که او بزرگ شود، این مال و اموال به او برسد.. ولی اسواستیکا از او خوشش نمی آید... خلاصه اسواستیکا مال و اموالِ پسرعمویش را بالا میکشد و میلار��پا، مادر وخواهرش را به فلاکت و بدبختی میکشاند... سالها بعد، میلاروپا تبدیل به جادوگری نیرومند شده و با جادو و نفرین، تمامِ خانواده و مال و داراییِ اسواستیکا و حتی مردمِ دهکده را نابود میکند
بعدها میلاروپا که وجودش از کینه پُر شده و دریافته است که اسیرِ سیاهی و تاریکی شده است، به کاهنی بزرگ به نام «مارپا» پناه میبرد تا مارپا او را آموزش داده و وجودش را پاک کند.. میلاروپا در آن صومعه قصد دارد حکمتِ بودا را آموزش ببیند.. ولی در روزهایِ نخست، مرید بودن و شاگردیِ مارپا را کردن، چیزی جز توهین، کتک خوردن و ناامیدی برایِ او به همراه ندارد.. البته بعدها مارپا او را قبول کرده و او ماه ها در غاری تاریک بدونِ آب و خوراک مراقبه میکند و به کاهنی بزرگ و معروف تبدیل میشود.. و در ادامۀ داستان باید دید رابطۀ اسواستیکا و میلاروپا به کجا می انجامد
************************
متن انتخابی از این کتاب
++++++++++++++++++++++
بدکاری آسان تر از نیکوکاری است.. بدی به تندی و بی کوشش انجام میشود، امّا همانندِ کنه ای است که به سرعت نمیتوان از شرِ آن خلاص شد
---------------------------------------------
امیدوارم این ریویو در جهتِ آشنایی با این کتاب، مفید بوده باشه
«پیروز باشید و ایرانی» -
We read books by virtue of pleasure, in which we sometimes appreciate style, sometimes the story. For Schmitt, it is not the ingenuity of the technical process that comes to the fore, but the story that is read by pleasure, usually a story with a philosophical substratum.
Through the very title of the book, I can already see the theme of feminity, from the perspective of the double, of the oscilation between appearance and essence.
Not one, but three women, belonging to different times and places - are looking for their identity, in a society suffocated by patterns. None is made to be reduced only to the status of wife or mother , for each of them the only chance to taste happiness is to escape from the social skin , they want to invent their life, not endure it, they suffer to do what they like, not doing what they don't like.
Each woman, in her own way, feel different, foreign to the world she live in, not subject to social prejudices.
The novel unfolds not only the story of three women, but the story of three centuries placed in front of the mirror, which also captures the way in which the different historical periods integrate or disintegrate the woman.
One of the woman lives during the religious Renaissance , another at the beginning of the XX century, a century of psychology , another in the Hollywood settings of our century, a chemical century, of drugs..
All three stories project on the social -mental background of the times - the evolution of woman, to the point where she comes to recognize herself in the mirror, and smiles at her own recognized image.
What is different is the way of living the feeling of revolt, of imposture, the nuances of truth reflected in a mirror held by others...
" Maybe I'm longing for a miracle... Which one ?
To stop seeing myself acting, to no longer be an actress or a spectator of my own person.
To stop judging myself (...)
And finally, to immerse myself in reality , and dissolve into it. " -
" Fais ce que tu dois, advienne que pourra ".
An exhortation that seems to me as appropriate as a conclusion of reading " Milarepa" .
A book that doesn't pose too many problems of interpretation.
Although it is conceived as a novel, " Milarepa" does not think that it really falls into this category, being rather a sketch of what could be developed in a novel.
In fact, it is a story in which methaphysical problems are evoked, but, in essence, the message is a simple one : the importance of spiritual fulfillment goes beyond ( or should it ) - any worldly desire.
The basic idea would be that the obsession for accumulation of worldly riches - only leads to an increasingly heavy captivity of the spirit. If in Christianity neglecting the spirit leads to the loss of heaven, in buddhism, the deepening of the matter has as a consequence the reincarnation, which, however interesting we may find it, - is seen as something bad, as the impossibility to get out of the body trap. People, when they are frustrated with worldly desires, start changing the object : they start making otherworldly objects of desire - heaven, paradise, and all the joys of heaven. But it is the same trick, the mind is again befooling you. From a wordly point of view, there is no mistake so great as that of being always right. If the principles of contentment are not within us, the height of station and worldly grandeur will as soon add a cubit to a man's stature as to his happiness.
" Milarepa" I think was conceived as a kind of narrative suitable for those who wishes for philosophical ideas, translated into a literary language, and, especially accesible. I think, if you have read at least Eliade, the style of "Milarepa" - will seem quite simple to you. -
Stilul mi s-a părut destul de asemănător cu al lui Coelho - misticism, spiritualitate și redescoperirea sinelui.
It was ok, but not really my cup of tea.
Nimic nu mai are importanţă când ştii că totul nu e decât amăgire.
A dori prea multe îți tulbură sufletul. -
داستان ریشه توی چیزایی داره که من باهاشون ارتباط برقرار نمی کنم مثل سحر و جادو و همینطور تناسخ یعنی این که ما قبلا توی زندگی های قبلیمون شخص دیگه ای بودیم و در کل زندگی های قبلی داشتیم. سعی میکنه نشون بده یه آدمی که خیلی به دیگران بدی کرده هم می تونه با درد کشیدن و عذاب زیاد و دل کندن از خیلی چیزای این دنیا، به پاکی برسه. در کل جذابیتی نداشت اصلا برام و چیزی ازش یاد نگرفتم و بهم اضافه نکرد. یک سری حرفاش هم که کمی جنبه ی معنوی داشت بسیار تکراری بود و با نحوه ی بیان قوی ای هم گفته نشده بود که آدمو جذب کنه.
من با ترجمه ی سروش حبیبی این کتابو خوندم که ترجمه ی نسبتا سنگینی بود و معمولا کتابای اشمیت اینجوری ترجمه نمیشن ولی خب این کتاب کلا شبیه بقیه کتابای اشمیت نبود چندان. -
Anne, Hanna și Anny - destinele a trei femei, ce se luptă cu societatea pentru a-și afla menirea în lume, sunt împletite într-un fel de ștafetă peste veacuri.
Atmosfera epocilor este destul de bine redată, iar alegerea stilului epistolar pentru secventele de la 1900 mi s-a părut salutară.
Totuși, prea multe pasaje de romance, prea mult feminism nedigerat, prea multe clișee. Două dintre firele narative sunt previzibile, iar al treilea este stângaci legat de restul. În plus, amuzant lucru, dacă două dintre eroine încearcă să scape de jugul societății, una refuzând căsătoria, alta trecând de la o relație la alta, actrița ce reprezintă femeia modernă ajunge la concluzia că fericirea stă într-un singur partener pentru care luptă cu aceeași forță pe care celelalte o folosiseră ca să se elibereze.
Per total, este o lectură plăcută, alertă, chiar dacă nu extraordinară.
-
One of the best book I've read this year and on the same time one of the best books on feminism written by a male author.
The 3 stories mix in the end: the story of Anne from Bruges, Hanna the follower of Freud and Anny- a modern actress.
Both of these women try to find their place in a world that doesn't seem to value the women: Anne finds her path in the spiritual, Hanna in exploring the subconscious and Anny in fighting with addictions and learning to be vulnerable in front of love. -
Cred că o să încep să duc un război personal împotriva acestui autor dacă și cea de-a treia carte scrisă de el pe care o voi citi mi se va părea la fel de odioasă. Ca să nu vă pierdeți și voi timpul cu această nuvelă – este practic o punere în scenă simplistă a principiilor de bază ale budismului.
Poate pentru cineva care aderă la aceste principii (detașarea de sine, renunțarea la dorințe și atașamente lumești, etc.) cartea ar putea părea simpatică, însă pentru cineva aflat la polul opus, ca mine, nu știu ce ar putea găsi demn de admirat aici. Este un fel de Alchimistul mai scurt, urmărind drumul inițiatic parcurs de acest Milarepa pentru a deveni, practic, Buddha. Povestea este de fapt în ramă deoarece acțiunea pornește de la Simon, un contemporan de-al nostru, care află în chip misterios că el este reîncarnarea dușmanului declarat al pustnicului, chiar unchiul său care îi distrusese viața, pe nume Svastiska. Misiunea lui din toate viețile este să tot spună povestea nepotului pe care l-a nedreptățit, conducându-l astfel spre evoluție spirituală. Doar atunci sufletul lui va fi cu adevărat eliberat de povară.
Ediția de față are 63 de pagini și un text foarte mare, așa că nu mi-a fost greu să o termin de citit într-o singură zi. Cred că poate fi utilă dacă vrei să-i explici unui copil în ce constă budismul, însă nu-i pot găsi niciun alt rol sau vreo frumusețe. Pare că Schmitt nu a vrut să depună niciun efort literar, estetic pentru a contura în vreun fel povestea, concentrându-se doar pe mesajul pe care voia să-l transmită. Nu este, așadar, vorba de vreo narațiune interesantă sau nemaiauzită, ci de un fel de propagandă, aș putea spune, chiar dacă budismul nu e o religie propriu-zisă. Cartea îmi amintește de un articol despre filmul făcut de Disney după Pinocchio în care drumul inițiatic al protagonistului respectă treptele masoneriei înspre iluminare și ceva de genul se întâmplă și aici. Milarepa este o parabolă budistă, acțiunea având loc, bineînțeles, în Tibetul anului 1115, unde lucrurile se întâmplă exact așa cum te-ai aștepta să o facă și doar un om complet ignorant s-ar putea simți iluminat de pseudo-revelațiile oferite de această carte. -
I AM SO DISAPPOINTED.
I love Eric-Emmanuel Schmitt's works. They helped me go through my teenage years and beginning of my depression, they were enlightening, they were smart, they were wonderfully written. When I saw this one, I thought that it will be so good - having more pages, I stupidly believed that it will show me even more than somewhat short stories from this author; that he will have more space for his beautiful world creating, that his characters will be more detailed that previous ones, that his story will be even more substantial, having more space to expand.
Well... No.
I mean, don't get me wrong. It wasn't a particularly awful book. Hell, I would even give it 3 stars if it wasn't written by THIS E-E. Schmitt. BUT IT WAS. After so many successful published and worldwide acclaimed books it should keep his standards. Speaking straight-forwardly: It was supposed to be good, but it wasn't!
Having more space, Schimitt spend it all on meaningless trips, and I was really annoyed by constant 'oh-so-surprising' turnabouts and 'oh-so-enlightening' revelations. Now I actually believe if the lesser pages his book has, the better it is. This way he goes straight to the point, unlike than in this book, where I believe he lost his point inside his creation. Too many things happening at once, too many things to say, too much ideas in one place. Maybe if he put those three women in their own books, without mingling them, he would have lovely trilogy about impact of our lives at other peoples' choices. But here it's just a bloody mess, and I did not enjoyed it. -
Pe toată durata lecturii nu am scăpat de senzația că citesc ceva scris de Sandra Brown sau ceva chick-lit ieftin. Știu că Eric-Emmanuel Schmitt e un scriitor foarte apreciat, dar încă sper că nu am citit eu cărțile sale esențiale. Altfel nu îmi explic discrepanța uriașă între succesul său ca romancier și impresiile mele de umil cititor dezamăgit.
P.S. Am primit cartea ;) -
انگار داشتم به یه سری توهمات بی سر و ته گوش می‌دادم!
اصلا جالب نبود... -
Autorul Eric Emmanuel Schmitt ne aduce in prim plan poveste lui Milarepa, un calugar tibetan, prin prisma viziunii unchiului sau. Milarepa s-a nascut intr-o familie de nobili. La varsta de 7 ani tatal sau moare si toata averea, casa si pamanturile cad pe mainile unui unchi tiranic si lacom. In dorinta sa de razbunare, Milarepa savarseste numeroase crime. Regretandu-si actiunile, Milarepa cauta iertare la preamaritul Lama, Marele Marpa.
Desi nu rezonez deloc cu scrisul lui Eric Emmanuel Schmitt, mi-a placut directia in care a luat-o cartea aceasta. Trateaza atat subiecte despre conditia umana, mila, razbunarea si pedeapsa cat si o credinta profunda a indienilor, reincarnarea.
Citate:
“Raul e mai usor de faptuit decat binele, raul e iute, il savarsesti fara truda, dar e ca un clei din care te desprinzi prea usor”
“Intelesesem ca repetarea formulelor nu inseamna nimic; doar stradania da roade. Pricepusem ca binele cere mai multa vointa decat raul. Mai pricepusem deasemenea ca trupul meu e o corabie fragila: daca il impovarez cu crime, se scufunda; daca il usurez practicand detasarea, marinimia, uitarea de sine, ma duce la tinta. Mai intelesesem, ca inainte eu nu eram om ci doar o fiinta cu doua picioare, usor paroasa si inzestrat cu limbaj articulat; umanitatea imi aparea abia la capatul drumului. Era departe, era o tinta. Voi izbuti oare sa devin vreodata om?”
De la mine are 3.5⭐️ -
"A piedade não permite a ninguém corrigir-se"
"Meditar sobre o ridículo da condição humana, perceber a nossa miséria profunda, rir-se disso e enternecer-se. A compaixão acaba com a diferença entre si e os outros; a compaixão torna generoso. E o generoso encontrar-me-á. Aquele que me tiver encontrado será Buda."
O homem e o seu livre arbitrio, sujeito a erros, porém, capaz de corrigir o rumo do seu destino e evoluir espuritualmente.
Eric-Emmanuel Schmitt: profundo, plácido e simples, como sempre.💝 -
I was markedly underwhelmed by this book. Having previously read and absolutely loved the third book in "Le cycle de l'invisible", "Oscar et la dame rose" (the one about Christianity), I was looking forward to returning to the beginning of the series and reading "Milarepa" (the one about Tibetan Buddhism).
However, this book simply delivered the story of Milarepa, without reflecting on its meaning at all. The Buddhist legend is interspersed with surreal vignettes from the narrator's life that left me cold. In the end, I didn't find it at all philosophically thought-provoking, in contrast to the third book of the series.
Schmitt made "Oscar" a unique and touching story, but for some reason he wasn't able to add that compelling personal touch to "Milarepa". For anyone interested in Éric-Emmanuel Schmitt, I would suggest skipping this book and starting with "Oscar et la dame rose" instead, regardless of your religious leanings. -
Jeśli szukacie historii, która oczaruje was od pierwszych stron to z całego serca mogę wam polecić „Kobietę w lustrze”. Jest to fascynująca, napisana błyskotliwym i barwnym językiem powieść, w której każdy znajdzie coś dla siebie. Nie jest to standardowa i oczywista książka, a wymagająca, skomplikowana, wielowymiarowa lektura. To historia o dojrzewaniu, kobiecości, błędach oraz o poszukiwaniu siebie i swojego miejsca na ziemii. Sama forma powieści oraz zróżnicowana narracja również są bardzo ciekawe - przeplatają nam się tutaj losy trzech kobiet, żyjących w całkiem innych czasach. Z pozoru nie łączy je nic, jednak z każdym rozdziałem ich losy stają się coraz bardziej intrygujące. Autor genialnie i niezwykle trafnie umie ująć w swoich powieściach ludzkie uczucia i problemy, dzięki czemu jego książki są bardzo przejmujące i skłaniające do refleksji. Kiedy sięgałam po tę historię, nie spodziewałam się, że aż tak mnie ona zachwyci! Na pewno sięgnę po pozostałe książki tego autora.
4,5/5✨ -
'Οσοι έχουν την ψυχή γεμάτη επιθυμίες και μνησικακίες δεν μπορούν να κάνουν τίποτε ωφέλιμο για τον άλλον - μα ούτε και για τον εαυτό τους.
Και οι πληγές της γης γιατρεύονται πιο γρήγορα απ' των ανθρώπων.
________________________
"είχα ακυρώσει το χρόνο. Ανακάλυπτα ότι δεν ήμουν μόνος όταν ήμουν καταμόνος. η μοναξιά μου έσφυζε από δαίμονες και παλμούς, πόθους και μνήμες. λαχαταρούσα να κουνηθώ, να σηκωθώ, να φύγω, να δραπετεύσω από τον ίδιο μου τον εαυτό. ήμουν ένας βασιλιάς που έπρεπε συνεχώς να καταστέλλω ανταρσίες και εξεγέρσεις, ένας βασιλιάς ευάλωτος. Καμιά φορά, με καταλάμβανε η γαλήνη, μια σιωπηλή αυγή μέσα στη νύχτα μου."
(Πρακτική του διαλογισμού) -
Am adorat "Oscar și Tanti Roz" și mi-a plăcut destul de mult "Domnul Ibrahim și florile din Coran". "Elixirul dragostei" mi s-a părut o carte bună pentru o după-amiază ploioasă, dar "Milarepa" nu e unul dintre cărțile pe care aș recomand-o.
-
O poveste emoționantă pe care trebuie sa o citească fiecare dintre noi!
-
Είχα καταλάβει ότι με τα λόγια δεν καταφέρνεις τίποτα, μόνο η προσπάθεια φέρνει αποτελέσματα. Είχα καταλάβει ότι το Καλό απαιτεί ισχυρότερη θέληση από το Κακό. Είχα καταλάβει επίσης ότι το σώμα μου είναι ένα καράβι που, αν το φορτώσω κρίματα, βουλιάζει, αν το ξαλαφρώσω αδιαφορώντας, όντας γενναιόδωρος, ξεχνώντας τον εαυτό μου, με οδηγεί σε καλό λιμάνι. Είχα καταλάβει επιτέλους ότι πριν δεν ήμουν άνθρωπος, αλλά ένα δίποδο με αραιό τρίχωμα και προικισμένο με έναρθρη γλώσσα, η ανθρώπινη ιδιότητά μου εμφανιζόταν στο τέρμα του δρόμου. Ήταν μακριά - ένας στόχος. Θα τα κατάφερνα ποτέ να γίνω άνθρωπος;
Ωραίο, αλλά μετά από το υπέροχο "Αγαπητέ Θεέ" είχα μεγαλύτερες προσδοκίες. -
Коментарите са излишни, Шмит е вълшебник и във всяка негова книга откривам мъдрост!
-
3.5
-
Citita in 30 de minute, de gandit la ea 30 de zile sau mai mult. Cum ura se transforma in mila, avutia in renuntare si viata in moarte.
-
Cel mai recent roman tradus în română al lui Éric-Emmanuel Schmitt, lansat în zilele petrecute de scriitor la București, este Femeia în fața oglinzii, titlu ce trimite la tema feminității din perspectiva dublului, a zbaterii între aparență și esență. Nu una, ci trei femei, aparținând unor epoci și locuri diferite, își caută identitatea și libertatea, într-o societate sufocată de șabloane. Fiecare în felul ei se simte diferită, străină de lumea în care trăiește, nesupusă prejudecăților sociale, de ordin familial sau religios. Niciuna nu este făcută să fie redusă doar la statutul de soție sau de mamă.
Toate sunt însuflețite de voința de a se desprinde de imaginea reflectată de oglinda societății. Rebele, încalcă multe norme sociale și morale, refuză să trăiască destinul impus de alții. Toate sunt preocupate de acel „esențial invizibil” și infinit de care vorbea Oscar Wilde si pe care Éric-Emmanuel Schmitt îl strecoară necontenit în cărțile sale ca valoare absolută a umanului. Pentru fiecare dintre ele, singura șansă de a gusta fericirea este să evadeze din pielea socială. Vor să-și inventeze viața, nu s-o îndure. Suferă pentru a face ce le place, nu făcând ce nu le place. Se opun așteptărilor celorlalți, refuză datele ordinare ale feminității și încearcă să găsească ce e real în ele și să se împace cu realitatea, oricât de dureroasă ar fi ea. Și oricare ar fi prețul, căci căutarea adevărului și a limpezimii uneori energizează, alteori pustiește.
Așa cum declara și autorul într-un interviu, în fața oglinzii din roman nu se derulează doar povestea a trei femei, ci povestea a trei secole puse în fața oglinzii care surprinde și maniera în care diferitele perioade istorice integrează și dezintegrează femeia. Una dintre femei trăiește în timpul Renașterii religioase, alta la începutul secolului XX, un secol al psihologiei (povestea se depănă în Viena lui Freud), alta în decorurile hollywoodiene ale secolului nostru, un secol chimic, al drogurilor.
Anne, mistica flamandă, trăiește la Bruges în timpul Renașterii. Se mișcă într-o lume tenebroasă, plină de violență și de ură viscerală. Trezește atenția tuturor pentru că trăiește intens, vibrează după un ritm numai al ei, ignorând orice „trebuie” venit din partea celorlalți. Misterioasă și îndărătnică, va fi una dintre victimele inchiziției, ale îngâmfării ipocrite a preoților.
Hanna, amestec de intelectualitate și slăbiciune, este o aristocrată vieneză extravagantă de la începutul secolului XX, printre primele discipole ale lui Freud. Ea va scrie o carte depre Anne, iar în filmul realizat pe baza acestei cărți va juca Anny – actriță contemporană, rătăcită în lumea imaginii și a drogurilor. Femeie excesivă în toate, Hanna trăiește din copilărie într-o situație de impostură, își construiește o identitate falsă pentru a compensa pierderea părinților și atitudinea ei față de aceștia. Se privește mereu de la distanță, se condamnă. Pentru a fi fericită în dragoste, va simți nevoia să se estompeze, să se multiplice. Nu se știe cine de cine fuge: de Hanna cea reală, sau de falsa identitate pe care și-o construiește. E înzestrată cu o uriașă disponibilitate de a iubi, dar nu știe ce să facă cu această iubire într-o lume în care nu se poate regăsi.
Anny, ca femeie de cinema, avea tendința de a prefera reflectarea în detrimentul realității, povestea pretinsă de alții, în locul adevărului. Va reuși cu greu desprinderea de suprafețe și întânirea cu o realitate mai importantă, căutarea iubirii rămânând și pentru ea miezul vieții.
Femeile din romanul lui Éric-Emmanuel Schmitt sunt ființe misterioase, paradoxale, sclipitoare, cu realități lăuntrice foarte puternice. Pentru a se regăsi, fiecare trebuie să se rătăcească mai întâi, știind că a înțelege fericirea nu e totuna cu a o simți.
(Continuarea cronicii:
http://www.bookaholic.ro/sa-poti-zamb...) -
I won this book through Goodreads and it is an uncorrected proof translated from the original French version. This did not impact my reading it at all.
This book is written in three voices - Anne from Bruges in the 1600's, Hanna from Vienna at the turn of the 20th century and Anny in current time. Anne and Anny write in narrative but Hanna's chapters are in letter form to a cousin named Gretchen. Each chapter reflects on their day to day lives during a small time period in each woman's life - observations, feelings and interactions with the world around them and how it affects them. Supporting characters for each woman add to her character (Anne's spiteful cousin Ida, Hanna's fawning husband Franz and Anny's overbearing agent Johanna) Each story progresses seamlessly...then turns a sharp corner - Anne's tragically but Hanna and Anny's surprisingly.
I enjoyed the historical references to the Church and religion in 17th century Europe and that of Sigmund Freud and the birth of psychoanalysis - they enhanced the story without overpowering it. The author's sensitive portrayals of the womens' lives were poignant and bittersweet. A well written book that I am glad to recommend. -
First book in the Invisible Cycle series, but fun fact: the second and third books I have already read years ago.
This book wasn't less better than the others. I truly enjoyed it, even though it was weird and was about Buddhism, more or less. But even though I am a christian and not a buddhist, I really liked some aspects of this religion as well and the characters, weird as usual in Eric's books, were still impressing.
The ending was a bit confusing but overall I truly liked this one.
4.5 stars. -
Sublimă și cu asta am spus tot!
-
There happens, on rare occasions, that a book beckons you to open its pages and dive beneath its surface. You may have no awareness of its pull but you are compelled to begin it none the less. This book lives in this category for me and I can not even say, now that I have finished it, what drew me to read it to begin with. It's cover did little for usual art work judgments and the description that is printed on the inside cover flap did not offer much insight. I had passed by this book several times and each time was compelled to pick it up or to at least notice it for a future dates reading, and yet why I finally chose to read it escapes my explanation even now. Yet somehow it was meant to be read at this very moment and continues to wrap itself around my thoughts, as if it were a wisp of smoke drawing near an open window.
To say too much about this novel's plot will give away its beauty but I am still reeling from the content and its inexplicable tie in to a Grad paper I wrote on a subject I very selectively chose. The characters, stories, and events mentioned were all apart of this captivating research I completed a few years ago. So not only catch and understand each 16th Century Flemish reference along with other references to figures from the 1400's but to also be reminded of these stories was truly...magical? Its difficult to put words to such a random awakening when reading a book that was not at all expected to hold such material, the description nor anyone's reviews gave any such clues to this type of content.
Regardless, I could not put this novel down and lost myself in it's pages for the past 3 days, making myself almost late for work on account of it ;)
I must also add that I RARELY enjoy novels that "display the strengths of women" or any such description because I always find them false (if not blase) representations of femininity or the characters just frustrate me with their weaknesses (Madame Bovary for starters). This does not fall into that category and I highly recommend it to anyone looking for a web of characters that weave a picture of purity, determination and promiscuity ;) -
In primul rind, un frumos tandem intre titlu si coperta, foarte sugestive si complice cu intreg continutul.
Femeia de pe coperta duce cu gindul la picturile lui Modigliani, care a preferat sa picteze portrete si nuduri, interesat exclusiv de sentimentele omului. Exact asa si Schmitt, ne aduce portretul FEMEII, cu nudul sufletului ei reflectat in oglinda.
Povestea autorului vine cu trei femei, in trei epoci diferite. Probabil ca sa accentueze cum femeia si-a slefuit rolul, cum si-a schimbat radical portretul pe parcursul evolutiei, fiind alese trei epoci cruciale: renasterea, psihanaliza si Hollywood-ul actual.
Este un exercitiu de cunoastere de sine. Chiar mai mult, de acceptare a propriei imagini in oglinda, cu hibe, cu dureri si dorinte nebanuite, in pofida etichetarii sociale. Atunci cind femeia are curajul sa se uite in oglinda si sa isi recunoasca imaginea sa (nu a celor care o judeca), atunci ajunge sa juiseze si sa isi depaseasca conditia sociala a vremei in care traieste.
Autorul descrie in crescendo macinarile celor trei protagoniste, pina la revelatie. Sare frumos de la o poveste la alta si te lasa lipit de pagini.
Ca un portret a lui Modigliani - merge dincolo de culoare si pensula, foarte adinc, in cautarea esentei, celor 21 grame cit se presupune ca ar cintari un suflet de om.
Aplauze pentru acest procedeu de empatie al autorului, cu FEMEIA.
