Vremea mînzului sec by Cristian Tudor Popescu

Vremea mînzului sec Reviews

• 
  Liviu Szoke

  Nu prea știu ce-am citit. Aventurile Mânzului Sec și cum o ia razna un coleg de-al său de la Institutul de Colghere.
  Ne aflăm cu un an înainte de căderea lui Ceaușescu, lumea e la fel de cenușie și de mohorâtă ca în toate poveștile care se petrec în acele vremuri, iar ironia fină și seacă din scrierea lui Cristian Tudor Popescu este când delicioasă, când absconsă (chiar n-am înțeles sensul acelor subcapitole onirice, ce par scene desprinse din filme mai mult sau mai puțin cunoscute).
  Mânzul Sec, pe numele său adevărat Valentin, dă meditații la matematică unor odrasle de parveniți bucureșteni care au făcut averi ilicite, bineînțeles, cu ajutorul relațiilor. E nemulțumit profund de viața sa, dar amărăciunea și-o mai alină în brațele unei femei trecute de prima tinerețe care este curtată intens de un ins cam violent din fire.
  Discuțiile Mânzului cu colegul de la institut sunt adevărate capodopere literare, urmate îndeaproape de amintirile depănate de un moș supraviețuitor al Celui De-al Doilea Război Mondial.
  Să adun niște impresii și să încheg un articol mai consistent pe Bookblog.
  Mai multe, pe Bookblog:
  https://www.bookblog.ro/recenzie/dinc....
• 
  Bogdan

  Trebuie să încep prin a recunoaște faptul ca sunt un mare "fan" CTP, cu toate conotațiile negative pe care le implică acest cuvânt. Îi urmăresc aproape obsesiv toate aparițiile sale televizate si pe internet, îi citesc articolele încă de pe vremea ziarului tipărit Gândul și îl ascult la radio cand este invitat la vreo emisiune. Îl consider unul din cei mai mari ziariști (sau gazetari, cum îi place să-și zică) pe care i-a avut România și este vocea rațiunii în momentele delicate ale acestei țări, chiar dacă sunt ocazii în care nu sunt de acord cu el.
  
  Cum este însă ca scriitor de beletristică? E... diferit. Vremea Mînzului Sec este o carte dificilă, genul de scriere pentru care trebuie să faci un efort altfel te lași bătut. Scrisul este furios, aș zice turbat, parcă sunt mai multe propoziții așezate una peste alta. Dacă ar fi sa o compar cu un film mi-a adus aminte de Inland Empire al lui David Lynch. E genul de carte pe care o citești și simți cum faci febră încercând să o înțelegi. Există fragmente suprarealiste, filozofice, comice, absurde si cred că științifico-fantastice deși nu sunt sigur.
  
  Acum că am terminat-o nu îmi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu. Nici nu știu ce am citit, nu îmi mai aduc aminte nimic, poate doar numele. Vremea Mînzului Sec. Bun nume.
• 
  Cinabru

  Iata unul dintre cele mai bune romane romanesti postdecembriste, din pacate mult prea putin citit si comentat. Scris in 1988, mai exact in iunie – decembrie 1988, avea sa fie publicat pentru prima oara la Cartea Romaneasca, in 1991 (va avea o a doua editie tot la Cartea Romaneasca si o a treia, mai tarziu, la Polirom, in perioada in care popularitatea CTP-ului era la cote maxime). Aceasta prima editie, primul CTP cumparat (mult inainte de Omohom sau de culegerile de editoriale precum Copiii fiarei, Timp mort sau Nobelul romanesc), avea sa ramana mult timp una dintre cele mai dragi carti din biblioteca mea. Statut pe care nu l-a pierdut. Am folosit coperta editiei Polirom. Mai usor de gasit. - See more at:
  http://cinabru.blogspot.ro/2008/05/cr...
• 
  Dasein

  Pentru ca am citit anterior Solenoid (Cartarescu), as spune ca, recurent, Mînzul sec m-a trimis cu gândul la acest roman. Cronologic însă, Vremea Mînzului sec e scrisa anterior. În afara de distanta în timp, cele doua romane sunt "despărțite" de suficiente elemente, dar și de multe sute de pagini. Sec, scurt și la obiect, naratiunea nu "stă prea mult în loc", deși creează scene surprinzătoare.
• 
  Socrate

  — Dă patru sute şaptezeci, spune stingherit băiatul Turdeanu. Deasupra uşii e un cap de cerb lăcuit, plantat pe o felie de lemn tăiată la unghi, pe care scrie Amintire din Buşteni. Mutra de sub coarne aduce cu a unei vaci muribunde.
  — Patru sute şaptezeci de ce? zice Mânzul.
  — De grade.
  — Ce fel de grade? Ăştia doi din poză sunt probabil Turdeanu şi nevastă-sa, ea mult mai slabă, el mai puţin chel.
  — Ăăă… Celsius, adică nu… Kelvin.
  — Hotărăşte-te. Altfel, dotaţi oamenii. Sufragerie florentină, telecolor, video multisistem, persan pe jos. Fotoliile sunt plăcute ca o iubită care te îmbrăţişează din spate şi te întreabă cine-i. Băiatul Turdeanu tace sârguincios. Mânzul se uită la vitrină: în mijlocul sticlărişului, altă poză, color, nea Turdeanu şi un ins cu ochelari, în şorturi, în faţa Sfinxului. Pe pereţi, întreprinderea de legume şi fructe, un car cu boi, o horă de flăcăi. Icoanele le ţin probabil în dormitor.
  — Ei, ce facem, Celsius sau Kelvin? Care-i deosebirea dintre gradul Celsius şi gradul Kelvin?
  — Un grad Celsius…, începe avântat băiatul Turdeanu, apoi se opreşte şi fixează îndelung tăblia mesei. Un grad Celsius, începe iarăşi iluminat, un grad Celsius este egal cu două sute şaptezeci şi trei de grade Kelvin.
  
• 
  Cornel Diaconu

  Chiar slaba cartea. N-am dat doar 1 steluta doar pentru (re)numele scriitorului.
  O colectie talmes-balmes de idei/amintiri/citari din jurnale din diverse contexte - ba amintiri ale "manzului sec" sau alte personaje, din vremurile heirupismului comunist imediat postbelic, ba din prezent, cu scene gen urcat in inghesuiala din autobuz, ba amintiri/scene din viata de IT-st cu care s-a intalnit chiar scriitorul, ba scene de meditatie cu copii/studenti (lucru de care il banuiesc pe CTP ca a facut inainte de '89).
  Chiar nu pot defini o tema a cartii.