Berlin Childhood around 1900 by Walter Benjamin

Berlin Childhood around 1900 Reviews

• 
  Argos

  Denemelerini çok sevdiğim iki yazı adamı Uğur Kökden ve Enis Batur sıklıkla W. Benjamin’den bahseder, ondan alıntı yapar ve önemserler. Bu nedenle ben de Walter Benjamin’i okumak tanımak istedim. Bu kitabını 40 yaşlarında yazmış. Çocukluğuna ait anılarını, hafızasında yer eden olayları, yerleri ve kişileri yazmış. Tabii ki kırk yaşın ruh haliyle.
  Sonradan toparlanan bölük pörçük yazılarının, yazarın ölümünden sonra bir araya getirilmesiyle (ilk olorak Adorno tarafından) kitaplaştırılmış. Resimlerle desteklenmiş. Aslında bir düşünür, öykü, roman gibi saf edebi eserleri yok, ancak bu kısa düzyazı metinlerde bir edebi yön hemen görülmekte.
  Kitap ile ilgili fazlaca söylenecek bir şey yok. Yazarın sadece kendinden bahseden anılarını değil, aynı zamanda bunları yazdığı 1930’lu yıllarda Avrupa’nın, özellikle Almanya’nın durmunu, yahudilerin hal ve vaziyetlerini anlama şansını da bulabilirsiniz.
• 
  Audrey

  I read this book a while ago, and the further away from it I get, the more it seems to grip my imagination, it's so rich and evocative. I found a Sontag quote about Benjamin that explains exactly the feeling conveyed by his writing. She says each sentence "had to say everything, before the inward gaze of total concentration dissolved the subject before his eyes." Because of that concentration, it can be a challenging reading experience, challenging in a way we don't often encounter in contemporary literature, but so definitely worth the effort.
• 
  Michael

  Nachdem ich die Berliner Kindheit in der Fassung letzter Hand meinem Sohn vermacht habe, musste ich mir das Buch unbedingt neu kaufen, da es zu meinen All-Time-Favorites zählt. Ich bin glücklich damit, dass ich mir nun die Giessener Fassung gekauft habe, die die früheste ist. Die Texte sind nicht ganz so komprimiert (wie ich es jedenfalls in Erinnerung habe) und Suhrkamps Ausgabe ist wunderschön aufgemacht (tolles Papier, schöner Druck, einige Fotos).
  
  Ein Buch, zwischen Kafka und Proust zu stellen, bessere Prosa kenne ich nicht.
• 
  Ahmed Oraby

  هل يمكن تقييم حياة إنسان؟ أحيانا يضطر المرء لذلك، نعم. كنوع من التقييم الأدبي العام. أو كحالة من التعاطف مع العمل، أو نبذ له في حالة عدم استحقاقه. أو كتقييم لمدى قدرة الكاتب على توريط القارئ بشكل كاف وإشراكه في النص، ووضعه طرفًا إن لم يكن بالمبادلة فبالتعاطف وحده.
  يقيم القارئ حياة غيره بشكل إجرائي، أو بشكل كلي عمومي.
  حياة بنيامين ومذكراته ومقتطفاته وشذراته جميلة، رغم كونها - وهنا خصوصا - ذاتية، ذاتية بشكل لا يجعلك طرفا، وبشكل يجعلك طرفا في مواضع أخرى، وبشكل يحتاج أن تكون برجوازيا لتفهمه، وبروليتاريا تارة أخرى لتحبه.
  أقول على الرغم من كل ذلك أن التقييم ولو أنه ممكن - ومباح - إلا أنه هنا قد يكون مجحفا، إن لم يكن للنص نفسه فلغيره، وإن لم يكن لغيره فلنفسه، وإن لم يكن لنفسه فلحياة الكاتب التي هي أسمى من كل ما سواها.
• 
  Michael

  Nur wenige biografische Skizzen haben mich so berührt wie Benjamins bewusster Abschied von einer Zeit und einer Gesellschaft - dem jüdischen Großbürgertum um 1900 -, die, wie Benjamin vollkommen klar war, es nie wieder geben würde und geben könnte. Melancholisch, aber ganz gewiss nicht larmoyant, sind Benjamins Texte so wortmächtig wie berührend und haben nichts von der Sperrigkeit seiner theoretischen Schriften.
  
• 
  Fatema Hassan , bahrain

  
  
  
  نصوص طفولية ..صياغتها نثرية و لها جرس شعري يملأ برنينه العذب و الرفيع - في صداه ومستواه - أذن المصغي لها، يسردها رجل تخلى في حاضره عن أمان طفولته الذي تنعّم به ، الأمان الذي صنع خبرته التاريخية - كما يقول - وإذا ما أخذنا في الحسبان كونه فيلسوف و ناقد أدبي و عالم اجتماع نجد الرجل لا يتكلم من فراغ فكل خبرة تحتاج شعلة طفولة وقّادة ، و أردف مبررًا كتابته لهذه النصوص .. لتنسحب ملامحه الشخصية التي كست طفولته مفسحة المجال لصلابة الواقع لتخالط ملامحه ، حركت النوستالجيا قوارب الكاتب نحو الورق ، فطفق يدوّن خواطره ليستعيد ذاكرته و ذاكرة الأشياء من حوله .
  مائة صفحة بمحتوى مثقل بالرّوعة ولا تخبو رتابة السرد حينًا في بعض النصوص حتى تكاد تحلق بك من جديد مستعيدة توهجها، هي حدبة القزم التي لاحقت بمخاوفها الكاتب والتر بنيامين دهرًا حتى سلبت من حلاوة النصوص القليل .
• 
  Miloš

  Ulice su naš zajednički stan - Valter veruje u optimizam. Ulice jesu zajedničke, samo što nema zajednice, niti zajedništva, niti ičega takvoga, svako telo za sebe, u glavu za sebe. Ulice su prostor gde se pojavljuje pojavljivanje. Grad je možda "naša" soba, samo bitno je koji ugao sobe zapremiti telom.
• 
  nettebuecherkiste

  Nope. Not for me.
• 
  Andrew

  Yes, it is a nostalgic memoir of youth, but it runs far, far deeper. Because Benjamin uses those lyrical, rather simple descriptions of childhood to open up a whole potential of application for his own philosophical and critical theory -- the virtues of wandering, collecting, and archiving are all here, as is a deep, sensitive sense of the interplay between memory and perception. Even if, like me, you're automatically suspicious of all biographical writing, this is a high point here. Worth every second of your time.
• 
  معاذ

  نمط مختلف بسرد بعض من سيرة الكاتب عبر ذاكرته في طفولته التي عاشها في برلين ونشأ فيها .
  يختلف السرد عما هو مفهوم من ناحية السيرة الذاتية .فهو يسرد لنا عن مدينته وعن التطورات التي حصلت في حياة السكان في ذلك العصر وطريقة عيشهم .
  
• 
  MaramBakri

  أود أن اسأل الذين أنهوا الكتاب كيف احتملتم الترجمة؟
• 
  Vio

  Cartea cuprinde în mare pagini de proză poetică, într-o traducere foarte inspirată (Andrei Anastasescu, bravo!). Nu am rezonat totuși în mod deosebit cu ea, alta ar fi fost situația, îmi imaginez, dacă era vorba despre Copilărie la *Iași* la 1900 sau așa ceva...
  
  Nu știu dacă recomand sau ba. :)
  
  O singură greșeală de tipar. :)
• 
  Andrea

  Benjamin worked many years in these texts, you will need t-i-m-e to read them.
  The commentary by Skoggard provides the historical and cultural context that one misses being born so far away from Berlin ca 1900. Actually, rereading the stories after the commentary sheds a complete new light on them.
• 
  Eric

  I hope this is like Mandelstam's 'The Noise of Time'--elliptical, episodic, a catalogue of significant fragments. That's the way memoirs should be written.
• 
  soulAdmitted

  Dove, oltre al resto, si spiega perché il chiaroveggente Leopardi si sia ispirato a Benjamin. E come.
  
  Perché tutti i luoghi di quella terra vicaria, in cui ero rapito, sembrava che un tempo diverso dal presente li avesse già preoccupati. Sì che ogni suono e ogni istante mi venivano incontro come duplicazioni di se stessi. [...]La luce della luna si dipartiva a poco a poco dalla mia stanza. [...] Quel che allora restava era la constatazione che del mondo nulla più esisteva se non un solo, ostinato interrogativo. [...]Può darsi che non fosse che un residuo di molte notti anteriori. [...] Può darsi che esso fosse l'altra faccia dell'incantesimo che la luna operava in me. Esso suonava così: perché mai esiste qualcosa nel mondo, perché esiste il mondo? Con sbigottimento mi accorgevo che niente in esso poteva autorizzarmi a pensare il mondo. Il suo non-essere non mi sarebbe risultato di un iota più problematico del suo essere, che sembrava ammiccare al non-essere. Con questo essere la luna aveva un facile gioco.
  
  Chiaro. Chiaro di.
• 
  Javier Calderón

  «En mi niñez estuve enfermo muchas veces. De ahí quizá lo que otros califican en mí de paciencia, cuando en realidad no se parece a virtud alguna: no es más que la inclinación a ver de lejos cómo se me aproxima todo cuanto considero importante, lo mismo que se acercaban las horas a mi lecho de enfermo.»
• 
  Emircan

  benjamin’in hayatını,anılarını ve berlin’i yakından incelediğimiz bir kitap.
  
  ‘’bir şehirde yolunu bulamamak pek bir şey ifade etmez. bir şehirde, ormanda kaybolur gibi kaybolmak ise eğitim ister. ‘’
• 
  killjoykulilk

  Min bêhna zaroktiya xwe hîs kir bi xwendina van bîranînên Walter Benjamin. Mirov çaxê van bîranînan dixwînît, dibêjît ew zaroktî çend nêzîkê min e. Lê ji aliyekî dî ve rastiya dûrbûna wê zaroktiyê...
• 
  Bartleby

  Als das Kind Kind war... Personal archeology...
• 
  SAMUrai

  Walter Benjamin certified Süßmaus
• 
  Julio Pérez

  Maravillosos trocitos de recuerdos.
• 
  Elizabeth K.

  I'm certain I haven't read any Walter Benjamin since college, although I always recall "The Work of Art in the Age of Mechanical Reproduction" quite fondly. This is a series of very short descriptions of his memories of childhood. Despite being very narrow in focus -- he's a young child so many of the remembered incidents are specific to his own home and his family, they do come together to give you a very ephemeral sense of life in Berlin at this time. This fascinated me a lot -- it's as if you catch glimpses of Berlin much like a person might remember only brief impressions of a place he or she experienced as a small child. He's pretty upfront about the fact that his family's Berlin life was more comfortable than most, too. Benjamin wrote this series when he was living outside of Germany in the late 30s, unable to return because of his Jewish background. A few years later, he was trying to get to the US, and killed himself when his traveling party was stopped at the French border. The details are a little murky, but it would seem the premise was that he didn't want to risk deportation to Germany. This is the first complete English collection of Berlin Childhood and it also includes a few pieces that were original to the manuscript, but edited out by Benjamin before publication. It's not in the text, and it's quite possible I'm projecting it myself, but I believe this book does have the feel of something written about a very beloved time and place, with an added urgency and confusion about the current state of things. "You can't go home again" is a common enough theme, but you feel the special keenness of that in this book.
  
  Grade: B+
  Recommended: Benjamin translated Proust for German publication, and you definitely get the idea that Berlin Childhood owes a lot to Remembrance of Things Past (although not in length). The episodes are extremely philosophical and contemplative, they aren't the "funny things I did as a kid" type. This would probably be enjoyed by people who like Proust and/or Rilke, or have a specific interest in German life during this period. Oh, it's probably also much more satisfying to read if you have the leisure to sit back and allow time for your own musings on the topics raised, I get the feeling it would be a particularly frustrating book to rush through.
• 
  Armin

  Wenn man schon Proust gelesen und genossen hat, ist dieses Buch vollkommen verzichtbar. Ich erinnere mich noch gut an den Moment der Aufgabe der nicht allzu beglückenden Lektüre. Ich dachte, ich könnte das Ding während einer Probe zu Botho Strauß „Die Zeit und das Zimmer“ zu Ende bringen. Mein Mitspieler Hans-Hermann, seines Zeichens Biologe und von unbestechlicher Ehrlichkeit, warf einen Blick hinein und meinte „Warum tust du die so einen Scheiß an?“
  „Die Frage, stelle ich mir schon die ganze Zeit“, lautete meine Antwort.
  Seitdem, und die Geschichte ist 25 Jahre her, ist die Kindheit eine Leiche in meinem Philosophieregal.
  
• 
  Ahmed Almawali

  الأشياءُ البسيطةُ الروتينيةُ اليوميةُ كانتْ لا تمرُّ عليه اعتيادًا، كانتْ تعني لهُ الكثيرَ، شوارعُ برلين وأسواقُها، بيتُ الجدةِ الرؤومِ الذي يجدُ فيه معانيَ الدفءِ، مراتعُ الطفولةِ واللداتِ والأترابِ، أحبابُ القلبِ الذين يقاسمونه الفرحَ، والألمُ المرهقُ الذي خلفه رحيلُهم، وغيره مما سطرتْه وأبدعتْ تسطيرَه يدُ بنيامين، مع ذلك فكنتُ آملُ منها أكثرَ إذ توقعاتي القرائيةُ منها قبلُ كانتْ عاليةً، وأخيرا وفي الثلثِ الأخيرِ أحسستُ الكتابَ ثقيلًا على نفسي فتوقفتُ عن المضيِّ فيه غيرَ آسفٍ
• 
  Laurent De Maertelaer

  Benjamins majesteitelijke vertelstem overdondert. Evocatieve precisie van de zuiverste graad, memoires die zinderen van beeldende rijkdom, eenduidig maar tegelijk zinnenprikkelend, betekenisvol uitwaaierend tot verre, fantasievolle horizonten. Poëtisch proza zoals enkel poëzie prozaïsch kan zijn.
• 
  Emre Bora

  atlıkarınca yazısı plato'nun mağarası kadar üzerine düşünülebilir bir tasvir
• 
  Francisco Barrios

  Toda lectura de Benjamin debería ser una relectura, especialmente si se trata de Infancia en Berlín hacia 1900, pues en este libro la voz del autor se desprende del tono sentencioso (o dogmático) que suelen tener las memorias y vaga por los resabios de la capital de Prusia, con soltura, recuperando la ingenuidad infantil de manera calculada y, a veces, engañosa.
  
  Asistimos de este modo al retrato hablado de una ciudad, descrita —eso sí— desde el privilegio, donde el alumbrado público era con gas y existía la figura del farolero, donde la reina absoluta de los transportes era la tracción animal, no existían los antibióticos —aunque sí algunas vacunas—, tampoco había radio ni televisión, y el teléfono era un invento reciente que beneficiaba a una docena de familias que podían pagarlo.
  
  Una época en que los muebles y enseres domésticos estaban hechos para durar y heredarse a la siguiente generación, donde los bailes se guiaban bajo el precepto de que “entre más avanzada la noche, mayor es la calidad de los invitados” y los niños se criaban gracias a la intervención de nodrizas, niñeras y un séquito de doncellas.
  
  Es en este escenario donde Benjamin, con la mira adulta de un niño, decide echar a andar para recuperar, de manera incompleta, aquellas cosas que no deshizo la memoria.
  
  La labor de edición, prólogo y notas de Jorge Monteleone para El cuenco de plata no tiene punto de comparación; con una dedicación y amor dignos de la trágica vida de Benjamin, amalgama en un solo volumen Crónica de Berlín —germen onírico e informal condensado en 30 estampas, o impresiones, con las que el autor echó a andar su recuperación de la ciudad de su niñez— e Infancia en Berlín hacia 1900, además de suplementos y textos agregados en versiones anteriores de la obra en cuestión.
  
  Esta es, a mi parecer, la mejor obra para acercarse a Benjamin y un punto de partida obligado para entender los procesos, complejos sí, pero no menos hermosos, a través de los cuales las ciudades —Berlín, Londres, Nueva York, Buenos Aires, México— forman parte del entramado primordial sobre el que se articulan nuestras vidas.
  
  Un libro perfecto para entender por qué el s. XX debió ser, por antonomasia, el siglo de la melancolía proustiana como resultado del fin de una bella época; y cómo fue que los distintos crímenes de lesa humanidad, cometidos por todos, lograron impedirlo.
• 
  Ilie Dobrin

  W. Benjamin a fost un scriitor realmente excepțional. Afirm asta fără a sta pe gânduri, în ciuda faptului că nu am citit pâna acum decât această carte, nu mai lungă de 100 de pagini.
  Le génie est la récupération de l'enfance à volonté ne spune Baudelaire în Le peintre de la vie moderne. Copilărie berlineză… se achită exemplar de această exigență implicită, rămânând cel mai accesibil volum al operei lui Benjamin.
  

  Proza poetică, cu accente de reverie induse de basmele copilăriei, este de o expresivitate năucitoare. Cele 42 de texte scurte evocă străzi, interioare, persoane și obiecte fascinante pentru ochiul atent al copilului și păstrează condensată în paginile scriitorului matur viața urbană a Berlinului în perioada fin de siècle. Ele descriu un univers de emoții și asociații simpatetice din perspectiva unui copil cu o inteligență emoțională ieșită din comun.
  

  Autoportretul implicit din Copilărie berlineză la 1900 este acela al unui melancolic nativ, solitudinea apărându-i ca unică posibilitate a creației - o temă a singurătății în marile orașe, cu un plimbăreț liber și visător (un contemplator, un flâneur).
  

  Într-un eseu scris pe la jumătatea anilor 70 (
  Under the Sign of Saturn), Susan Sontag amintește că influența lui Saturn (de care Benjamin recunoștea că este atins) face din oameni ființe nehotărâte, apatice, încete; saturnienii sunt mari gafeuri, ceea ce derivă din absența simțului practic dar și din conștiința apăsătoare a complexității lumii, cadrul de manifestare a unei multitudini de posibilități.
  Iar această multitudine de posibilități îl amețea pe Benjamin. Temperamentul saturnian, ocolitor, încet, înclinat spre indecizie, este forțat adesea să ia hotărâri bruște și ireversibile. Și asta s-a și petrecut în 1940, când Benjamin decide să își pună capăt zilelor cu o supradoză de morfină.
  

  Autorul ne mărturisește în cuvântul înainte că această culegere de racursiuri nu conține trăsături (auto)biografice sau caracterizări ale membrilor familiei: ceea ce a încercat el să facă a fost numai să-și însușească imaginile în care se precipită experiența marelui oraș pentru un copil din clasa burgheză.
  Nu există o ordine cronologică în amintirile sale. Timpul este irelevant pentru Benjamin, un mediu constrângător. Lucrarea memoriei învinge timpul. Nu va încerca nicio clipă să recupereze trecutul, ci să și-l înțeleagă, să și-l aproprieze, condensându-l în forme spațiate, profetice. Pentru el, a înțelege un lucru înseamnă a-i circumscrie mental topografia pentru a se rătăci cu mai mult succes…
  Peter Szondi, cel care semnează prefața acestui volum, vorbește pe larg și foarte doct despre corespondențele și deosebirile între cartea cu scurte fragmente a lui Benjamin și romanul de 3000 de pagini al lui Proust. Până când voi ajunge să îl citesc (și) pe Proust nu pot decât să îl cred pe cuvânt. :)
  

  Descrierile sunt pe alocuri sublime și dau măsura unui maestru al prozei și unui intelectual de o sensibilitate exacerbată:

  Timpul se învechea în micile odăi umbroase, deschise către curți. Și tocmai de aceea dimineața - când se întâmpla să o găsesc în loggia noastră - era de-atâta vreme dimineață, încât părea a fi ea însăși mai mult decât în orice alt loc. N-am avut niciodată șansa de a o aștepta aici; întotdeauna, ea mă aștepta pe mine. Ajunsese de mult și, când o aflam, în cele din urmă, era aproape demodată.(Logii)

  
  

  În stilul lui Benjamin nu regăsim inferențe; fiecare propoziție este scrisă de parcă ar fi prima sau ultima; are un stil baroc, dificil de urmărit, dar nemaipomenit de atrăgător: fiecare propoziție este concentrată, ca o fotografie ce încearcă să ne spun�� totul înainte de a dizolva subiectul într-un nou cadru.
  Există și un aer aristocratic al scriiturii, în oglindă cu viața fericită și îndestulătoare pe care a dus-o Benjamin în copilăria sa. (Textul, scris și rescris de mai multe ori pe parcursul anilor 30, va suferi modificări substanțiale până când va ajunge sub tipar.)
  
  

  Candoarea și efuziunea nostalgiei din Copilăria berlineză devin posibile datorită felului analitic în care Benjamin a decis să se raporteze la trecut; el evocă evenimente în vederea decupării unor reacții viitoare la ele, evocă locuri în vederea emoțiilor depozitate în ele, evocă senzații în vederea pasiunilor și eșecurilor latente conținute de acestea.
  

  Drumul spre origini se dovedește, ce-i drept, un drum înapoi, dar înapoi într-un viitor care, deși aparține deja trecutului și a fost pervertit în ideea sa, păstrează mai mult din acea promisiune decât imaginea actuală despre viitor. (Peter Szondi)

  
  Simptomatice pentru această viziune asupra timpului sunt capitolele „Prea târziu” și mai ales „Dimineață de iarnă”:

  
  Zâna căreia-i putem încredința o dorință există pentru fiecare dintre noi. Doar că puțini își mai aduc aminte ce dorință anume și-au pus; și astfel, puțini îi recunosc, mai târziu, în timpul vieții împlinirea. Eu știu ce dorință mi s-a îndeplinit și nu vreau să pretind că ea a fost mai înțeleaptă decât cele pe care și le pun copiii-n basme.(…)

  
  Momentul este precis consemnat de scriitor: ora șase jumătate dimineața, timpul când în sobă se aprinde focul, când servitoarea pune un măr în firidă, când mireasma mărului copt îi aprinde imaginația, iar dorința ultimă a copilului este ca timpul să se oprească… Oboseala, odată revenită după sosirea la școală, aduce cu ea și dorința de a dormi pe săturate:

  Mi-am pus de mii de ori acea dorință, iar mai târziu ea mi s-a și adeverit. Dar multă vreme a trecut până să-i ghicesc împlinirea în faptul că toate speranțele mele de a căpăta o poziție și de a duce un trai sigur s-au dovedit zadarnice de fiecare dată.

  
  

  Am citit Copilărie berlineză de-a lungul a două seri târzii de vară, la lumina difuză a unei lămpi… Cred că acest cadru nocturn de lectură, dematerializat, lipsindu-mă vremelnic de conștiința proximității obiectelor vieții post-moderne, m-a adus mai aproape de viața Berlinului din vremea lui Benjamin și a fost cel mai potrivit pentru a gusta din plin plăcerea livrescă oferită de o asemenea carte-reverie. O recomand tuturor copiilor acestui veac.
  
  
  
• 
  Gökalp Aral

  "...fakat ben, burada beni çevreleyen her şeyle öyle bir benzerlik içindeyim ki, ben olmaktan çıkmışım." Walter Benjamin bu cümleyi kurarken henüz kitabın başında, kendisini çevreleyen şeylerin 19 yüzyılın dünyasına ait ögeler olduğunu da belirtiyor. Kitabın bütününde aynı havanın estiği söylenebilir, adıyla da uyumlu olduğu gibi, bin dokuz yüzlerin başında berlin'de çocukluk. Fakat unutulan bir parçası daha var adının; veda. Çünkü özünde Benjamin'in anıları, geçip gitmiş bir dünyaya ait olan çocukluğa veda ve Adorno'nun da dediği gibi "kitapta canlanan sahnelerin üzerine Hitler devletinin gölgesi düşmüş. Biraz daha uzatabiliriz, Hitler devletinde bir Yahudi'nin anılarına ölümün gölgesi düşmüş ve bir kapı aralığından izliyor onları, biter bitmez yazanını teslim almak için... Sonuç olarak kitabı epey sevdim diyebilirim, anlatılanlar belki de kişinin kendi biyografisini kasten çarptırmalarını da içeriyor (tüm anılarda olduğu gibi) ama yine de hoş. Bir alıntı daha vereyim;
  "Unutulmuşu bir daha asla tamamen geri getiremeyiz. Böylesi belki de daha iyidir. Yoksa, onu yeniden elde etmenin şoku o kadar yıkıcı olurdu ki, hasretimizi anlama işini anında bırakmamız gerekirdi. Oysa böyle, anlarız hasreti, unutulan şey içimize ne kadar gömülmüşse o kadar iyi anlarız."