Libertatea urii by Cristian Tudor Popescu

Libertatea urii Reviews

• 
  Robert

  
  
  Douăzeci de ani s-au scurs de la apariția acestei cărți. Textele ce alcătuiesc acest volum nu mai sunt actuale, dar rămân, oarecum, valoroase. Ele redau imaginea clasei politice de la finalul anilor ‘90 și începutul anilor 2000, aduc în atenția publicului problemele sociale ale acelor vremuri, comentează anumite filme apărute atunci, sau chiar evocă episoade din viața scriitorului. Merită citită și pentru calitatea indiscutabilă a textelor, Cristian Tudor Popescu confirmându-și poziția de gazetar talentat și observator precis.
  
  ,,Anii de-a rândul am opus, în ce-am scris și ce-am spus, țoapelor ajunse pe săracii, tot mai mulți, ai acestei țări. Ticăloșia și mitocănia de care dau dovadă întruna potentații zilei te împing să-i consideri automat pe amărâți buni, frumoși, curați, dacă nu pe dinafară, cel puțin pe dinăuntru. Certezenii mi-au atras atenția că pot să greșesc. Românul sărac poate fi tot atât de urât pe dinăuntru cum e ciocoiul plin de bani.’’
  
  Pag. 60
  
  ,,Pe măsură ce sufletul omenesc se cufundă în vulgaritate, grosolănie, materialism ordinar, nepăsare se intensifică nevoia de fațadă metafizică.’’
  
  Pag. 198
  
  ,,Așa este, dar și obrazul celălalt, și transferul păcatelor duc la o lume de fel crudă și nedreaptă până la absurd.’’
  
  Pag. 204
  
  ,,Iubirea leagă mâini - sunt multe lucruri pe care nu-ți dă voie să le faci - și picioare - nu te lasă să pleci când îți vine să-ți iei câmpii. A-ți iubi aproapele înseamnă și a-i reduce gradele de libertate. Față de un om care te iubește te simți, vrei, nu vrei, dator.’’
  
  Pag. 217
• 
  Cornel Diaconu

  La aproape 20 de ani de cand au fost scrise, articolele adunate in acest volum parca nu mai au impactul de atunci. Sunt si destul de variate ca subiecte (politice o multime, dar si de ex pareri despre alti scriitori - m-a surprins parerea execrabila a lui CTP despre Nichita Stanescu, inclusiv despre poeziile lui).
  Impresia despre acei ani este, parca, prea sumbra. Sau sa fi uitat eu atat de multe ?
• 
  Mircea Lungu

  Somehow poetical, journalistic bitterness by CTP. Fun to read.
• 
  Socrate

  Noiembrie 2002 este ziua în care România, după mai bine de o jumătate de veac, a încetat în mod oficial să mai fie o ţară comunistă. Revoluţia din '89 era o convulsie a unui organism sufocat, care se smucea căutând aer în toate direcţiile. Partidul Comunist a fost scos în afara legii printr-o decizie pe picior a guvernului provizoriu; comunismul n-a fost niciodată supus unei consultări populare. Opţiunea covârşitoare, din toate sondajele, pentru NATO, duşmanul legendar al lagărului comunist, ţine loc de referendum – poporul român s-a despărţit joi, prin liberă alegere, de comunism.
  Eu nu ajunsesem să sper nici la începutul lui decembrie '89 că o să cadă comunismul. Cel puţin, nu cel românesc. Ceauşescu mi se părea veşnic. Şi nici azi nu cred că greşeam prea mult – n-ar fi fost imposibil să rămânem o Cuba a sud-estului european, o insulă de comunism după comunism ca Iugoslavia lui Miloşevici. Sunt mulţi cei care au murit cu acest gând, mai amar decât moartea: comunismul nu va pieri niciodată, va călca în picioare şi oasele copiilor copiilor noştri. Pentru umbrele lor neîmpăcate trebuie vărsate câteva picături din şampania deschisă la Praga.
  
• 
  Monica scrie

  Pentru momentul la care a apărut, a fost o carte bună. Și el gândea mai limpede.